”Vine Mbappe?” Florentino Perez, întrebat despre transferul francezului imediat după finala Champions League

Real Madrid Florentino Perez kylian mbappe Fotbal extern
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 02 Iunie 2024, 10:52
Data actualizarii: Duminica 02 Iunie 2024, 10:53

Real Madrid a câștigat trofeul UEFA Champions League pentru a 15-a oară în istoria clubului.

”Los Blancos” s-au impus cu scorul de 2-0 în finala cu Borussia Dortmund, după ce elevii lui Carlo Ancelotti au fost dominați total în prima repriză a meciului. Dani Carvajal și Vinicius Junior au marcat cele două goluri ale spaniolilor.

Reacția lui Florentino Perez după ce a fost întrebat despre transferul lui Kylian Mbappe

Triumful obținut de Real Madrid la finalul acestui sezon marchează finalul unei ere, dar și începutul alteia. Cert este însă că Real Madrid va continua să fie o forță în fotbalul european. Toni Kroos se va retrage după EURO 2024, competiție ce va fi transmisă în direct pe PRO TV, Pro Arena și VOYO.

Totuși, Kylian Mbappe, considerat de mulți cel mai bun fotbalist al lumii din acest moment, va semna în această vară cu gruparea de pe Santiago Bernabeu. Așa cum era de așteptat, Florentino Perez, președintele lui Real Madrid, care sâmbătă seară a doborât recordul lui Santiago Bernabeu, a fost întrebat despre transferul atacantului francez.

Totuși, Florentino Perez a preferat să vorbească doar despre succesul răsunător obținut de madrileni.

În această seară trebuie să îi felicităm pe jucătorii care au câștigat Champions League, nu vom vorbi despre un jucător care nu face parte din echipa noastră”, a spus Florentino Perez.

Dar care ar putea face parte din echipă”, a continuat reporterul El Chiringuito, moment în care președintele lui Real Madrid a avut o replică magistrală: ”Transmite-i salutări lui Josep Pedrerol (n.r. prezentatorul emisiunii), da?”.

???? FLORENTINO, en EXCLUSIVA con @elchiringuitotv:

???? "¿Qué siento? Que tengo una Champions más que tenía antes" ????

???? "El Madrid y la Champions, un AMOR INTERMINABLE". pic.twitter.com/HuiU1DwXNO

În presa spaniolă, se vehiculează că Real Madrid îl va prezenta oficial pe Kylian Mbappe în cursul zilei de marți.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!