De o bună perioadă de timp, FC Barcelona a revenit pe stadionul Camp Nou, chiar dacă lucrările de modernizare ale stadionului continuă. Atunci când a fost deschisă, arena nu avea nici măcar jumătate din capacitatea proiectului.
Barcelona se umple de bani de pe urma stadionului Camp Nou
Treptat, mai multe părți ale stadionului au fost deschise, astfel că acum Camp Nou poate găzdui aproximativ 62.000 de spectatori. Când va fi gata, arena va avea 105.000 de locuri și va fi cea mai mare din Europa.
În luna septembrie ar urma să se deschidă și cel de-al treilea inel al stadionului, iar în aprilie 2027 se estimează că întreaga capacitate va fi disponibilă, doar că lucrările nu vor ajunge la final. În vara anului 2027 este programată montarea acoperișului, astfel că inaugurarea întregii arene se va face abia în sezonul competițional 2027-2028.
Până atunci, catalanii de la Sport au făcut calculele pentru bugetul Barcelonei, urmând ca veniturile clubului să explodeze după ce totul va fi gata. Mai exact, se așteaptă ca gruparea blaugrana să producă nu mai puțin de 350 de milioane de euro anual.









































































































































