Dan Șucu forțează plecarea a doi jucători de la Rapid: nu și-au primit salariile de două luni

Dan Șucu forțează plecarea a doi jucători de la Rapid: nu și-au primit salariile de două luni Superliga

E tensiune în Giulești după încă un sezon ratat.

Așa cum s-a întâmplat și în ultimul sezon, Rapid a defilat până în play-off, dar, odată ajunși acolo, giuleștenii au cedat și au pierdut teren. Astfel, Rapid va mai petrece un sezon fără a participa în cupele europene. 

Marian Aioani și Cristi Manea, pe făraș la Rapid

  • Cristi manea sport pictures 01

După finalul sezonului, Rapid s-a despărțit de Costel Gâlcă și l-a numit în funcția de antrenor principal pe Daniel Pancu. Noul antrenor a fost prezentat oficial vineri seară. Pancu a anunțat că vrea cel puțin cinci jucători care să intre direct în primul 11 pentru următorul sezon, iar Dan Șucu este dispus să îi facă pe plac. 

Totuși, Rapid trebuie să scape de alți fotbaliști, iar Dan Șucu are deja două nume pe lista neagră: Marian Aioani și Cristi Manea. Conform Fanatik, între conducerea lui Rapid și cei doi fotbaliști ar fi o atmosferă tensionată, iar Aioani și Manea nu și-ar mai fi primit salariile de două luni, asta în condițiile în care restul jucătorilor au fost plătiți la timp.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!