Legitimat la Manchester City din vara lui 2019, când ”cetățenii” l-au cumpărat de la Atletico Madrid pentru 70 de milioane de euro, Rodri a bifat un Campionat Mondial excelent cu naționala Spaniei.

Iar presa din străinătate a tot scris în ultimul timp că Real Madrid a pus ochii pe Rodri și că vrea să-l transfere pe ”Bernabeu” pe omul care în 2024 a câștigat Balonul de Aur dat de France Football.

Decizia luată de Florentino Perez după ce s-a scris că Real Madrid îl vrea pe Rodri

Conform jurnalistului sportiv Florian Plettenberg, se pare că Florentino Perez a urgentat mutarea lui Rodri, care este principala țintă în această perioadă de mercato pentru gruparea blanco.

”Real Madrid lucrează intens la transferul lui Rodri. Mijlocașul este acum una dintre principalele ținte ale lui Florentino PErez. Manchester City speră să-i prelungească contractul, însă revenirea în Spania reprezintă o opțiune concretă.

Discuțiile cu reprezentanții lui Rodri au început deja. Real Madrid este dispus să-i ofere un contract valabil până în 2030”, a scris Florian Plettenberg într-o postare publicată pe contul său oficial de Twitter/X.

Cotat la 55 de milioane de euro de site-urile de specialitate, Rodri mai are contract cu Manchester City până în 2027. Ultima dată când și-a prelungit înțelegerea cu ”cetățenii” a fost în vara lui 2022.

Rodri la Real Madrid, o adevărată lovitură pentru spanioli

Spaniolul Rodri a mai jucat în Madrid, dar la Atletico, rivala grupării de pe ”Bernabeu”. La Atletico și-a făcut și junioratul în perioada 2007-2013, apoi a plecat la Villarreal.

În 2018, Atletico l-a cumpărat de la Villarreal pentru 20 de milioane de euro, moment în care site-urile de specialitate îl estimau la 25 de milioane. Un an mai târziu a ajuns la Manchester City.