În contextul decesului lui Jesus de Miguel, ligile profesioniste de fotbal din La Liga ar putea să își amâne etapa din weekend. Solicitarea vine din partea sindicatului jucătorilor spanioli și rămâne de văzut ce decizie vor lua membrii Federației de Fotbal.

Barcelona și Real Madrid, fără meci în La Liga?!

La cererea membrilor săi, sindicatul jucătorilor spanioli (AFE) a cerut joi amânarea tuturor meciurilor profesioniste din acest weekend, ca semn de „respect” şi „umanitate” în urma morţii atacantului lui Tenerife, Jesus de Miguel.

Jesus de Miguel a decedat marţi dimineaţă, după o coliziune violentă cu portarul echipei FC Andorra, în timpul meciului disputat cu o zi înainte. AFE, sindicatul fotbaliştilor spanioli, a cerut joi amânarea tuturor meciurilor profesioniste din acest weekend Jucătorii „din toate categoriile” contactaţi de sindica au fost de acord în unanimitate că următoarea rundă de meciuri din diferitele ligi spaniole „nu ar trebui jucată”.

„Fotbaliştii şi-au exprimat profunda tristeţe faţă de această tragedie şi consideră că nu există condiţii psihologice şi umane pentru a aborda competiţia în circumstanţe normale”, a scris AFE. „De aceea, au informat AFE despre opinia lor, că soluţia cea mai potrivită ar fi suspendarea zilei de meci din campionat, cerând respect, doliu şi sensibilitate.”

Conştientă de dificultatea implementării solicitării sale în ceea ce priveşte programarea, organizaţia face apel la instituţiile fotbalistice spaniole să demonstreze că „oamenii” sunt mai importanţi decât „interesele sportive şi economice”. Mai multe meciuri au fost deja amânate în această săptămână, în special din Cupa Spaniei, precum şi cele ale echipelor Tenerife, Andorra şi Castellón (fostul club al lui De Miguel) programate pentru acest weekend.

news.ro