Cele două echipe și-au dat întâlnire în etapa #4 din faza ligii UEFA Champions League, iar la capătul meciului, Real Madrid s-a impus cu 3-2 și a înregistrat toate cele trei puncte.
Golul victoriei a venit în minutul 90+2, semnat de Federico Valverde. Koita (min. 12), Bellingham (min. 32), Pilo (min. 75) și Mbappe (min. 78) sunt ceilalți marcatori.
Spaniolii au făcut praf starul lui Real Madrid după 3-2 cu AEK-ul lui Marin: ”Nu a reușit să treacă de niciunul dintre adversari”
După meci, jurnaliștii spanioli de la Defensa Central i-au oferit cea mai mică notă lui Vinicius Junior, 5, pentru maniera în care a evoluat la Atena, pe ”Allwyn Arena”.
Jose Mourinho, antrenorul galacticilor, l-a titularizat pe Vinicius, dar l-a scos de pe teren în minutul 82, când l-a introdus pe Alvaro Carreras.
”Brazilianul a încercat neobosit și a depus un efort considerabil în folosul echipei, însă nu a reușit să treacă de niciunul dintre adversarii săi.
În prima repriză, a avut câteva șuturi slabe, fără rezultat, inclusiv o ocazie clară de gol, la care Alberto Brignoli a intervenit cu piciorul, însă faza a fost anulată pentru ofsaid.
În repriza secundă, în loc să își îmbunătățească prestația, a continuat în aceeași notă. A fost înlocuit spre finalul meciului”, a scris Defensa Central.
După patru etape în faza ligii din UEFA Champions League, echipa de pe ”Santiago Bernabeu” are maximum de puncte și se află pe locul secund, sub Paris Saint-Germain, în timp ce AEK Atena e pe 28 cu doar trei puncte.