În ianuarie 2023, când echipa antrenată de Ovidiu Burcă juca amicalul cu CS Păulești la Buftea, Dinamo se afla mult mai aproape de faliment decât de cupele europene. Clubul era în insolvență, avea datorii imense, fiind la câteva săptămâni de declararea falimentului, majoritatea jucătorilor care retrogradaseră echipa părăsiseră corabia în derivă și existau perspective negre. Specialiștii râdeau isteric, când s-a aflat că Andrei Nicolescu și echipa sa își propuseseră, la preluarea frâielor clubului, la începutul anului 2023, ca Dinamo să ajungă în grupele Champions League, în decurs de câțiva ani. 

Dinamo a reușit o revenire dramatică în Liga 1

Treptat, Dinamo s-a pus pe un traseu ascendent, iar progresul înregistrat este fantastic, fiind singurul club aflat în pragul falimentului care revine la un nivel înalt. Echipa s-a calificat dramatic în play-off, după egalul cu Poli Timișoara și după ce contracandidatele s-au încurcat în ultima etapă. "Câinii" au început de pe locul al șaselea, apoi au prins meciul de baraj, pentru că rivala CSA Steaua nu a avut drept de promovare, înregistrând patru victorii, trei egaluri și trei înfrângeri. 

În meciul de promovare/menținere în Liga 1, Dinamo a eliminat pe FC Argeș (6-1, 2-4). În 2023-2024, revenirea în Liga 1 nu s-a făcut lin, echipa ocupând locul al 14-lea în sezonul regulat și poziția a 13-a în play-out, dar trecând de FK Csikszereda Miercurea Ciuc (2-0, 0-0), într-un nou meci de baraj. Anul trecut, echipa s-a calificat în play-off, unde a terminat pe locul al șaselea, iar în acest început de sezon, Dinamo ocupă poziția a patra, la două puncte în spatele liderului FC Botoșani, după disputarea a 12 etape și are șanse mari să se califice din nou în play-off.  

Progres uriaș înregistrat la nivel de lot și de administrație

Pe lângă reabilitarea și dezvoltarea în toate sectoarele administrative, clubul fiind extrem de activ pe partea de comunicare și marketing, Dinamo s-a echilibrat și la nivelul băncii tehnice, cu Zeljko Kopic și membrii staff-ului său aflați sub contract din decembrie 2023. "Roș-albii" și-au reformat din temelii lotul, dispunând acum de doi internaționali români de seniori (Cătălin Cîrjan, Raul Opruț), alți fotbaliști cu selecții pentru naționalele U21 și U20 ale României (Alexandru Musi, Adrian Mazilu, Alexandru Roșca, Andrei Mărginean, Cristian Mihai, Antonio Bordușanu, Adrian Caragea) și stranieri convocați la echipele lor naționale (Georgi Milanov - Bulgaria / Devis Epassy - Camerun / Kennedy Boateng - Togo / Charalampos Kyriakou - Cipru / Jordan Ikoko - RD Congo / Nikita Stoinov - Israel U21).  

Progresul nu a fost doar sportiv, pentru că Dinamo a reușit să-și asigure aportul unor acționari puternici, precum oamenii de afaceri Eugen Voicu, Ioan Ovidiu Andrieș și Gelu Sulugiuc sau compania Renovatio. Societatea a ieșit din insolvență, în iunie 2023, iar bugetul pentru stagiunea 2025-2026 este estimat la aproape 12 milioane de euro. Clubul bucureștean este unul dintre puținele care nu are datorii către angajați și care nu se întinde mai mult decât îi este plapuma, refuzând transferul unor jucători utili, dar care au avut pretenții salariale prea mari.  

De asemenea, Dinamo mizează pe o asociere de acționari, pentru a nu mai repeta greșelile din perioada Ionuț Negoiță - Pablo Cortacero - Dorin Șerdean, pare dispusă să ofere oportunități pentru fotbaliștii români de perspectivă și dă impresia că este un proiect de lungă durată, gândit să rămână unul important pentru fotbalul românesc, cel puțin pentru următoarea decadă. 

Ceea ce părea o nebunie în urmă cu aproape trei ani se poate realiza

Dacă marja de progres se menține și se va construit și noul stadion, Dinamo se va afla aproape de calificarea în cupele europene / câștigarea unui trofeu, iar ceea ce părea o nebunie în urmă cu aproape trei ani, când Dinamo se zbătea falimentară la mijlocul clasamentului Ligii 2, se poate realiza. 

În acest moment, pentru îndeplinirea marelui vis al fanilor dinamoviști, respectiv calificarea în premieră în grupele Champions League, echipa mai are nevoie de câteva sezoane în play-off-ul Ligii 1, de un rodaj în preliminariile Conference League sau Europa League și de o tragere la sorți favorabilă (ceea ce FCSB nu a reușit să speculeze în această vară). Dacă acolo s-au calificat outsiderele Kairat Almatî, Pafos FC sau Bodo/Glimt, e un obiectiv la îndemână și pentru FCSB, CFR Cluj, Craiova, Rapid sau Dinamo, dar cu răbdare, profesionalism și cu proiectul potrivit.