FCSB-ul lui "Reghe", magistral contra lui Ajax și Chelsea
După perioade de "ucenicie" la FC Snagov, FCU Craiova, Gloria Bistrița și Concordia Chiajna, fostul fundaș de la Steaua, Chindia, Loveci, Cottbus, Aachen și Kaiserslautern semna cu FCSB, în mai 2012. Cei doi petrecuți pe banca echipei lui Gigi Becali au reprezentat cel mai spectaculos mandat pe banca echipei, după cel al lui Cosmin Olătoriu și semifinala sa de Cupa UEFA. Acesta a revoluționat pregătirea fizică și recuperarea în România, câștigând lejer titlul de campion (2013, 2014) și Supercupa României (2013) și jucând finala Cupei (2014).
În sezonul 2012-2013 al Europa League, FCSB a câștigat grupa cu Stuttgart, Copenhaga și Molde, apoi a eliminat pe Ajax Amsterdam și a fost eliminată de Chelsea, în optimile de finală, după victorie la București și fiind la egalitate pe Stamford Bridge aproape 60 de minute. Stagiunea următoare, "roș-albaștrii" au jucat în grupele Champions League, dar au terminat doar pe locul al patrulea, după Chelsea, Schalke și Basel, reușind două remize cu elvețienii (care îi aveau în lot, printre alte vedete, pe Mo Salah, Yann Sommer, Fabian Schar, Breel Embolo) și un egal cu germanii.
La momentul despărțirii de FCSB, Reghecampf era luat în considerare pentru postul de selecționer al României și avea oferte să preia echipe bune din campionate europene de top, printre care Hamburger SV. Tehncianul a preferat să meargă pe variante mai facile, lucrând la Al Hilal Riad (2014-2015 / finale de AFC Champions League și Saudi Crown Prince Cup), Litex Loveci (2015), FCSB (2015-2017), Al Wahda Abu Dhabi (2017-2018 / UAE League Cup, UAE Super Cupx2, vicecampion în UAE Pro-League), Al Wasl Zabeel (2019-2020), Al Ahli Djedda (2021), CSU Craiova (2021-2022, 2023), Neftchi Baku (2022-2023 / finală de Azerbaijan Cup), Al Tai Hail (2023-2024), Esperance de Tunis (2024-2025 / Tunisian Super Cup) și Al Hilal Omdurman (2025 - prezent).
Sudanul este răvășit de război civil, holeră și terorism
Vestea semnării contractului cu ultima echipă este una șocantă, în condițiile în care Sudanul se află în plin război civil. Pentru cine nu știe, Sudan nu este o destinație exotică de vacanță în Africa, ci unul dintre cele mai periculoase locuri de pe glob, cu un nou război civil început în 2023, după ce au avut loc lupte sângeroase în Darfur, Kordofanul și regiunea Blue Nile de Sud, între 2003 și 2023. Genocidul, purificarea etnică, răpirile, violurile sistematice, foametea, epidemiile și uriașa criză umanitară din Sudan și Sudanul de Sud au ținut prima pagină a publicațiilor occidentale, iar regiunea a înregistrat anul acesta cea mai mare epidemie de holeră din ultimii zeci de ani.
"Reghe" e probabil unul dintre puținii europeni din Sudan, dacă nu singurul, care nu este traficant de arme, terorist, mercenar, diplomat, reprezentant comercial sau medic dedicat cauzelor umanitare, iar părăsirea Bătrânului Continent pentru a lucra la Omdurman e o variantă doar dacă ești dat în urmărire generală de Interpol sau FBI. Nu mai departe de luna mai 2025, gruparea paramilitară Rapid Support Forces (RFS) a răpit și executat zeci de civili, printre care și copii, chiar în Omdurman. Conform unui raport al US Department of State, orașul situat în apropiere de Khartoum este împânzit de teroriști străini și locali, care tatonează terenul pentru declanșarea unui val de teroare.
Dacă aventura la Tunis a fost o vacanță exotică, la doar două ore și jumătate de zbor cu avionul de București și la o echipă de tradiție în fotbal tunisian, acceptarea contractului în Sudan pare o încercare de sinucidere profesională și nu numai. Pentru un antrenor de doar 49 de ani și cu CV-ul său, mutarea la un club care nu știe dacă poate participa în vreo competiție oficială, nu poate fi explicată decât de nevoia de bani, nevoia de adrenalină sau de criza vârstei de mijloc.