Nivelul la care am ajuns cu fotbalul este unul rușinos. Avem foarte puțini jucători care fac față în campionatele importante, nu ne-am mai calificat la Mondiale de 28 de ani, echipele de club sunt călcate în picioare de adversari gen Auda, Shkendija, Lokomotiv Tbilisi sau Pyunik Erevan, diviziile noastre inferioare sunt măcinate de probleme de integritate, de finanțare și de stabilitate contractuală. Există în continuare multe cazuri de jucători neplătiți, chiar și la Liga 1, legea insolvenței nu e adaptată la fotbal și e aplicată în detrimentul fotbaliștilor.
Experimentul Hagi a eșuat, dar problemele sunt mult mai mari
Experimentul lui Hagi a fost făcut în primul rând din disperare, dar și dintr-o proastă înțelegere a realității fotbalului românesc. Noi nu adunăm 11 jucători care să formeze o echipă competitivă. Cum am putea găsi două echipe care să facă față la nivel de Nations League? E o logică pe care și un copil de câțiva ani o poate înțelege.
Hagi crede că numai numele lui poate schimba mentalități și poate sparge blocaje. Nici pe departe. El are nevoie de timp, dar și acest timp acordat selecționerului nu rezolvă nimic dacă nu există în paralel un plan comun al FRF și al cluburilor, cu măsuri concrete de reorganizare a fotbalului românesc din temelii, de la copii și juniori, la diviziile inferioare. Fotbalul românesc are nevoie și de un scouting mult mai riguros pentru juniorii care evoluează în străinătate, acolo unde bosniacii s-au orientat foarte bine.
Mai avem nevoie de antrenori bine instruiți la Academiile de juniori, care să producă jucători competitivi, nu doar să bifeze niște criterii de antrenamente. Ei nu trebuie judecați după clasamente și trofee, pentru că astfel vor prefera copiii maturi fizic, care îi câștigă meciul azi, și nu tinerii cu potențial de creștere. Munca lor trebuie să fie măsurată după numărul de fotbaliști tineri care fac pasul spre echipele de seniori și care evoluează constant în aceste echipe.
Ce au făcut bosniacii
Pe lână atenția sporită acordată diasporei, au investit în infrastructură și în centre de pregătire. Centrul național de la Zenica a fost deschis în 2013 și ulterior extins, cu terenuri, sală, facilități medicale și de recuperare. Banii din programele de la UEFA au fost investiți în terenuri hibride și artificiale și în condiții mai bune pentru cluburi și loturile naționale.
Bosnia a început de mult „revoluția” la nivel juvenil, înainte de 2015, iar acum culege roadele. În 2016, 2017 și 2018, naționala Under 17 s-a calificat la trei turnee finale europene consecutive. Aceste calificări au confirmat că procesul de selecție și de pregătire a fost unul corect, care a dat rezultate.
Abia în ultimii ani am început să ne mișcăm și noi la juniori, dar cu o singură calificare importantă: naționala U17 s-a calificat la Campionatul Mondial, care va avea loc în noiembrie. A mai fost semifinala europeană la U19, dar acolo ne-am calificat direct, ca țară organizatoare. Să zicem că avem niște generații bune acum, chiar dacă suntem în urmă față de Bosnia. Ca să culegem roadele, copiii ăștia trebuie să crească, deci mai avem nevoie de 5-6 ani.
Unde joacă tinerii talentați după vârsta de 17 ani?
Problema este acum ce facem cu acești tineri talentați între 17 și 21 de ani? Unde joacă ei? Nu avem un campionat de tineret-rezerve pentru că nu sunt bani - așa își motivează incompetența cluburile de la noi. Și aici cred că ar putea interveni FRF, prin banii primiți de la UEFA: să finanțeze prin decontarea transportului și a cazărilor, un an sau mai mulți, pentru echipele de tineret. În plus, Liga 2 și Liga 3 trebuie să devină parte a traseului de formare.
Străini mediocri în locul juniorilor cu potențial
Ideal ar fi ca mulți dintre jucătorii de 17-18 sau 19-20 de ani să fie folosiți în competițiile interne, însă noi ne bazăm mai mult pe aducerea unor străini mediocri, care blochează locurile unor juniori români cu potențial de creștere.
Conducătorii și antrenorii de la noi nu au curajul să promoveze tineri. Iar aici ne blocăm. Nu ai cum să obligi cluburile, în afara regulii U21, să folosească mai mulți juniori în detrimentul străinilor aduși de pe Internet. În afara lipsei curajului, sunt interese mari la mijloc. Piața transferurilor și a comisioanelor creează stimulente antagonice cu promovarea tinerilor.
Unde ar trebui să lucreze Hagi împreună cu oficialii FRF? Ne-a sugerat și UEFA în acest an: definirea unui „ADN al fotbalistului român” și prioritizarea dezvoltării pe termen lung în locul rezultatului imediat la juniori. Sună pompos și greu de făcut, în condițiile în care șefii FRF încearcă doar să bifeze criterii, și nu să realizeze ceva concret. Obiectivul nu trebuie să fie un număr de proiecte pe hârtie, ci un proiect comun cu un obiectiv clar: câți jucători de 18–21 de ani ajung să joace constant la seniori și la un nivel competitiv ridicat?
Concluzia este că nu trebuie să facem improvizații la națională, să schimbăm sisteme și echipe de la un meci la altul, ci să construim pentru viitor.
Experimentul Hagi a murit din fașă, trebuie să vedem rapid un plan Hagi, citește un plan național, pe termen lung. E acesta numai de competența selecționerului? Așteptăm prea mult de la un singur om? Se pare că da.
