Mare noroc a avut Federația Română de Fotbal că meciul cu Bosnia s-a desfășurat cu porțile închise! Pentru că, la ce strategie strâmbă a făcut selecționerul Gheorghe Hagi, abordând partida cu garnitura a doua, rezultatul ar fi fost taxat, pe bună dreptate, de reacția acidă a tribunelor.
Așa însă, acest 2-4 cu Bosnia, care ne putea da chiar vreo 6-7 goluri, a fost văzut de români la televizor. Și, când meciul a devenit insuportabil, oamenii au avut opțiunea de a schimba canalul, pentru a-și proteja nervii.
Din păcate, partida de luni ne-a demonstrat că avem foarte mulți jucători departe de standardele internaționale. Atenție: nu vorbim despre rigorile fotbalului european de elită. Ai noștri nu fac față nici în Liga B a Națiunilor! Și, după România – Bosnia, mulți dintre ei au rămas „corigenți“ din punct de vedere fotbalistic.
Coubiș, remarcatul lui Hagi, cel mai slab jucător de câmp!
În viziunea celor de la Flashscore, site care acordă notele în funcție de cifrele concrete ale unui meci, România a fost o echipă de nota 6,3 în partida cu Bosnia. Prin comparație, selecționata lui Sergej Barbarez a fost notată cu 7,5.
Din echipa României, cel mai slab jucător de câmp a fost fundașul Andrei Coubiș (23 de ani). Adică, nimeni altul decât singurul fotbalist lăudat de selecționerul Gheorghe Hagi după dezastrul de luni! Coubiș, care provine de la Lincoln, în liga a doua engleză, a fost notat cu 5,5 de Flashscore.
„Îl felicit pe Coubiş că a făcut un meci foarte bun şi în Suedia, şi aici. E un băiat tânăr care progresează şi care va fi un jucător important al echipei naţionale“, a fost verdictul lui Hagi despre cel mai slab jucător de câmp al României, în viziunea celor de la Flashscore.
Iată notele tricolorilor, potrivit sursei citate
*Ionuț Radu: 4,9 (cel mai slab titular al României)
*Coubiș: 5,5
*Burcă: 6,9
*M. Ilie: 6,1
*Eissat: 6,7
*Stanciu: 6,3
*Screciu: 6,2
*Dragomir: 7
*Olaru: 6,3
*Mihăilă: 6,1
*Bîrligea: 7,3
Rezerve: L. Munteanu (6,3), Cicâldău (7,1), Moruțan (6,4), D. Matei (6,3), Strata (fără nota, pentru că a jucat prea puțin).
Bosnia a dat „Omul meciului“
Firește, cel mai bun fotbalist de pe teren, în urma duelului de pe „Arena Națională“, a fost de la echipa învingătoare. Stoperul Tarik Muharemovic (23 de ani), transferat în vară de Leeds, de la Sassuolo, pentru 37 de milioane de euro, a fost notat cu 8,6 de Flashscore. Pe lângă prestația sa excelentă din apărare, Muharemovic a marcat și golul de 2-0, după un corner, în minutul 19.