Hagi, ce ironie a sorții! Ce îi reproșa lui Răzvan Lucescu, în 2016, și unde duce el acum naționala

Hagi, ce ironie a sorții! Ce îi reproșa lui Răzvan Lucescu, în 2016, și unde duce el acum naționala Nationala Gheorghe Hagi, în România - Bosnia / Foto Sport Pictures

De-a lungul anilor, actualul selecționer a fost cel mai vehement contestatar al celor care au vorbit despre problemele cronice ale fotbalului românesc.

Gheorghe Hagi (61 de ani) tocmai a primit o „palmă“ dură din partea realității.

Chiar înainte de a aborda campania din Nations League, selecționerul a venit în fața reporterilor și i-a acuzat de negativism. Acum, probabil, s-a convins și Hagi că să fii realist e una, să fii negativist e alta. Și, foarte important: datul din gură nu poate ascunde problemele reale cu care se confruntă fotbalul românesc. Nu de azi, de ieri, ci de niște decenii deja.

Hagi l-a acuzat pe Lucescu jr că ne-a dus în lumea a 5-a. Acum, e pe cale să ne ducă în Liga C

Ironia sorții, în cazul lui Hagi, e că, în ultimii mulți ani, a fost contestatarul numărul 1 al celor care au vorbit despre problemele reale ale fotbalului nostru. Acum, chiar Hagi devine victima acestor probleme din postura de selecționer.

România - Bosnia 2-4 în imagini

  • Romania bosnia hertegovina liga natiunilor 28092026 3

În celebra sa conferință explozivă din 2016, Hagi a trecut cu „buldozerul“ peste Răzvan Lucescu, acuzându-l că, în mandatul său de selecționer, a stricat cota primei reprezentative. Iată ce spunea Hagi, acum un deceniu: „Am căzut în groapă. Ne-am dus în lumea a treia, în lumea a cincea. Cineva a spus-o în vară, Răzvan Lucescu, că suntem în lumea a cincea. Nu tată, nu suntem în lumea a cincea. Ați făcut să ne perceapă lumea că suntem în lumea a cincea. Noi nu înghițim. Generația noastră nu înghite“.

Ca o ironie a sorții, acum, în acest al doilea mandat al său ca selecționer, Hagi e pe cale să ne ducă în... lumea a treia. Pentru că, în cazul foarte probabil în care România se va clasa pe ultimul loc în grupa din Nations League, naționala va retrograda din Liga B în Liga C.

L-a făcut praf pe Răzvan, ca să facă mare generația lui Ianis: „Du-te la pistolarul tău din Grecia!“

Conferința din 2016, în care a țipat și a urlat în fața reporterilor, n-a fost singurul prilej cu care Gheorghe Hagi i-a atacat pe cei care au subliniat absența fotbaliștilor de valoare în România. Adică, o problemă reală de care se lovește și Hagi acum, ca selecționer.

În 2019, după ce România U21 a avansat până în semifinalele Campionatului European de tineret, Răzvan Lucescu a spus că acel lot de jucători, în care era și Ianis Hagi, nu va garanta succesul României, la seniori. „Nu, generaţia asta nu poate fi salvarea fotbalului românesc. E doar o speranţă, o situaţie de moment. Cum noi nu suntem în măsura de a avea performanţe cu echipele de club, cu echipa nationala mare, ne legăm foarte tare de această naţională de tineret. Dar naţionala de tineret nu înseamnaă fotbalul românesc. După acest turneu, fiecare jucător o va lua pe un drum. Poate fi dusă această naţională, toată, la naţionala mare şi poate obţine rezultate la nivelul naţionalelor mari? Nu! A, că dintre aceşti jucători, 5-6 vor forma un grup puternic şi poate că acest grup poate aduce calificări echipei naţionale, da. Asta se poate întâmpla“, a spus Lucescu jr, la vremea respectivă.

Imediat, a venit replica acidă a lui Hagi, care simțind că valoarea generației din care face parte fiul său, Ianis, e pusă sub semnul întrebării, s-a dezlănțuit împotriva lui Răzvan Lucescu.

„Răzvan a făcut o greşeală mare, enormă, gravă, să nu recunoşti o generaţie care uite unde te-a adus. El nu e obişnuit cu generaţiile, e obişnuit cu pistolarii din Grecia. Ataci nişte copii! Am rămas tablou când am citit ce a zis. Contează mai mult PAOK, pistolarii, pistoalele şi ce mai e pe la ei. Am văzut că ne critică fotbalul românesc, asta e, ce să facem? Le suportăm, dar să vină să împingă şi să muncească şi să facă ceva pentru fotbalul românesc, să lase pistolarii pe acolo“, a fost replica lui Hagi.

De remarcat că în generația de la Under 21, despre care Lucescu jr a spus că nu garantează succesul naționalei mari, s-au aflat fotbaliști precum Tudor Băluță, Ghiță, Ianis Hagi și Cicâldău. Toți acești băieți au fost acum în lotul României cu care selecționerul Hagi a înregistrat două înfrângeri în primele două partide din Nations League: 1-2 cu Suedia și 2-4 cu Bosnia.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!