FOTO ȘI VIDEO Frustrarea lui Cristiano Ronaldo a fost de necontrolat. Ce a făcut la finalul meciului cu Spania: nu e pentru prima dată când se întâmplă asta

Cristiano Ronaldo Nations League Portugalia Spania Nations League
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 28 Septembrie 2022, 14:01
Data actualizarii: Miercuri 28 Septembrie 2022, 14:17

Portugalia a pierdut ultimul meci din grupa Nations League, scor 0-1 cu Spania, unicul gol al meciului fiind marcat de Alvaro Morata, în minutul 88.

Cristiano Ronaldo (37 ani) a fost aruncat în luptă de către Fernando Santos (67 ani) încă din primul minut, asta după ce în meciul trecut, cu Cehia, 4-0, a avut nevoie de îngrijire medicală în urma unei ciocniri cu Tomas Vaclik (33 ani)

În urma rezultatului din meciul cu Spania, Portugalia a ratat șansa de a termina grupa pe prima poziție, iar ibericii au fost cei care s-au calificat în semifinalele competiției, alături de Italia, Croația și Olanda. 

Starul lui Manchester United a avut o evoluție sub așteptări și, atât fanii, cât și presa lusitană au criticat titularizarea lui Cristiano Ronaldo. La finalul partidei, vizibil afectat de înfrângere, portughezul și-a dat jos banderola de căpitan și a aruncat-o pe teren.

Nu este pentru prima dată când Cristiano Ronaldo face acest lucru. În optimile de finală de la EURO 2020, după eliminarea cu Belgia, fotbalistul a fost filmat când a aruncat pe gazon cu banderola. 

Cristiano Ronaldo vrea să joace și la EURO 2024

CR7 a lăsat de înțeles că se va retrage de la echipa națională abia după EURO 2024, când va avea 39 de ani. Până atunci, Ronaldo va participa și la Cupa Mondială din Qatar, programată la finalul acestui an.

"Sunt mândru să primesc un premiu de o asemenea importanță. Nu mă gândeam niciodată că voi realiza asta. Le mulțumesc tuturor persoanelor importante din cariera mea. 

Drumul meu nu s-a încheiat încă. Mă simt motivat, iar ambiția este la cote înalte. Sunt la echipa națională alături de mulți jucători tineri, care au un viitor extraordinar și îmi doresc să continui aici și să joc la Cupa Mondială, dar și la Europeanul din 2024", a spus Cristiano Ronaldo, în urmă cu o săptămână.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!