Gheorghe Hagi (61 de ani) este din ce în ce mai aproape să redevină selecționerul României după plecarea lui Mircea Lucescu (80) de pe banca primei reprezentative. Doar o răsturnare incredibilă de situație mai poate opri reîntoarcerea lui Hagi la națională. 

Gheorghe Hagi, aproape de revenire

Federația Română de Fotbal (FRF) îi pregătește „Regelui” un contract solid pe o durată de patru ani. Salariul lui Hagi anual ar ajunge la 300.000 de euro, potrivit gsp.ro, adică 25.000 de euro pe lună. 

Mai mult decât atât, remunerația lui Gheorghe Hagi ar putea să crească după primii doi ani în funcție de rezultatele înregistrate. 

„Regele” ar putea avea și bonusuri solide de performanță. O calificare la EURO 2028 i-ar aduce o primă de 500.000 de euro, iar una la Campionatul Mondial din 2030 suma impresionantă de 1.000.000 de euro!

Amical la revenire pentru Hagi

Vineri, pe 3 aprilie, este programată o ședință a Comisiei Tehnice, ocazie cu care va fi analizată și validată numirea lui Gheorghe Hagi în funcția de selecționer. 

Dacă nu va interveni nimic neprevăzut, Hagi va reveni pe banca naționalei la Georgia - România, un amical programat pe 1 iunie 2026. Precedentul său mandat a avut loc între 01.09.2001 și 27.11.2001, când „Regele” a și debutat ca antrenor profesionist.