"Sa vad o echipa de valoarea noastra care are ocazii cu Germania!" Radoi, pregatit de VICTORIE cu Armenia: "Va fi diferita abordarea!" Ce a spus dupa criticile primite

SPORT.RO
Data publicarii: Marti 30 Martie 2021, 17:00
Data actualizarii: Marti 30 Martie 2021, 18:18

Armenia - Romania se vede IN DIRECT pe PRO X si www.sport.ro miercuri, 31 martie de la 19:00!

Nationala Romaniei se pregateste de ultimul meci din luna martie din preliminariile Campionatului Mondial din 2022. Dupa o victorie cu Macedonia si infrangere cu Germania, 'tricolorii' vor sa plece cu cele trei puncte din Armenia, echipa care s-a impus in ultimul meci cu Islanda. 

Selectionerul Romaniei a sustinut conferinta de presa premergatoare ultimei partide din primavara, acolo unde a vorbit despre adversarul de maine. 

"Va fi cu totul si cu totul alta partitura, abordarea noastra va fi putin diferita. Am avut deja o sedinta ieri vis a vis de lucrurile pozitive si negative care s-au petrecut in meciul cu Germania. 

Depinde si cat te lasa adversarul sa joci, nationala Germaniei nu ne-a permis sa avem posesia, probabil daca aveam o a doua minge. 

Nu am cum sa dau un timp exact, uneori avem un singur antrenament, cateodata am doua. Depinde daca jucatorii pe care ii avem joaca la echipele de club. 

Incercam sa jucam ofensiv, e posibil ca timpul sa fie unul mult mai indelungat decat ar trebui daca am fi stat cu liniile cu 10-15 metri mai in jos.

Incepand de la antrenor, numai gandindu-ma la el, a inceput sa antreneze cand eu m-am nascut, in 1981, e clar ca e un avantaj. E o echipa destul de compacta, agresiva, mereu cu dublaje. E o echipa care nu prea ii convine nationalei Romaniei in ultimii ani, o echipa cu experienta, intre 28-29 de ani a jucatorilor. Ca si organizare defensiva pot fi asemanati cu Irlanda de Nord, dar nu au atat de mare forta ca ei. 

Nu cred ca o victorie aici ne face favoriti pentru locul 2 in grupa, dar e clar ca noi venim sa castigam maine seara. E o atmosfera buna, concentrare pentru meciul de maine seara, am lasat in urma lucurile negative de la meciul cu Germania", a spus Mirel Radoi la conferinta de presa. 

Intrebat de schimbarile facute in primul 11 dupa meciul cu Macedonia de Nord, cand Andrei Burca a fost titular, iar pentru meciul cu Germania a fost lasat pe banca, Radoi a oferit un raspuns transant, lamurind totodata absenta unui mijlocas defensiv din echipa. 

"Daca stam sa ne gandim doar la mentalul jucatorilor, s-ar putea sa nu mai avem timp de altceva. Indiferent de cine joaca, luam in calcul cum se antreneaza, cum evolueaza. 

De multe ori, jucatorii care au posesia poate vin dupa o actiune in care au depus foarte mult efort si poate fi o greseala de ordin fizic. In unele situatii pot fi greseli tehnice din cauza modului in care se pregatesc la echipele de club. 

Dupa cum am spus dupa meciul cu Germania aveam sentimente diferite, bucuros ca Nita a scos acele suturi, dar si noi am ratat pe final. As vrea sa vad o echipa de valoarea noastra care are multe ocazii cu Germania. 

Nu vreau sa intru in detalii despre mijlocasii defensivi din fotbalul romanesc, asa vedem noi fotbalul la echipa nationala. 

Rapoartele fizice sunt mult mai bune decat perioadele din septembrie-octombrie-noiembrie din Nations League, dar e normal, marea majoritate nu erau pregatiti din cauza pandemiei, acum sunt mult mai pregatiti. Nu e o diferenta foarte mare de oboseala la jucatori, dar asta si pentru ca s-au facut anumite investitii in departamentul medical", a declarat selectionerul.  

Criticat pentru pozitia lui Nicolae Stanciu din teren, care este diferita fata de cea de la Slavia, acolo unde a inscris in ultimele 5 meciuri consecutive, selectionerul a venit cu o replica pe masura si a spus si ce isi doreste de la jucatorii sai in meciul de maine. 

"Cred ca zilele trecute a raspuns el foarte bine si foarte clar pentru toata lumea. Spune clar ca la nationala e un singur antrenament, la echipa de club lucreaza zi de zi, au automatismele lor. Discutam cu fotbalistii, intrebam pe ce pozitie ar putea juca. E normaal ca lumea sa aiba alta parere, dar noi stim mai bine situatia. 

Ma intereseaza sa dam un gol mai mult decat adversarul, in momentul de fata sunt multumit si cu un 3-2. 

Asa suntem noi ca natie, 20 de milioane de antrenori. Probabil si cand vom castiga si jucam bine, se va discuta de ce primim goluri. Important e sa jucam, sa facem un joc frumos si probabil aducem si puncte. Ce pot eu sa va asigur ca jucatorii sa dea totul pe teren. Atitudinea si determinarea trebuie sa o avem indiferent de adversar", a concluzionat Radoi.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!