Suporterii turci sunt renumiți pentru atmosfera incredibilă pe care o fac atât la derby-urile din Superliga lor, cât și la meciurile echipei naționale.
Îndemnul lui Iosif Rotariu înainte de Turcia - România
Iosif Rotariu (63 de ani) a evoluat pentru Galatasaray între anii 1990 și 1992. Fostul mare mijlocaș al României a explicat, în exclusivitate pentru Sport.ro, ce trebuie să facă tricolorii pentru a nu ceda în fața presiunii turcilor.
Rotariu i-a sfătuit pe elevii lui Mircea Lucescu să intre cu încredere și i-a avertizat că în Turcia toate galeriile sunt unite la duelurile reprezentativei lor.
„Am jucat contra echipei Beșiktaș, unde se joacă meciul naționalei. Nu știu dacă e o presiune atât de mare cum era la Galatasaray și la Fenerbahce. Aceste două echipe sunt considerate ca Steaua și Dinamo în România. Era și Beșiktaș acolo la lupta pentru titlu. Dar când e vorba de echipa națională sunt foarte uniți. Toate galeriile vor fi împreună și îi vor susține.
Eu le dau un sfat: să intre cu încredere! Ei știu că sunt urmăriți de întreaga țară. Știu că toată lumea așteaptă o victorie de la ei. Eu când vedeam un stadion plin mă ambiționam și mai mult!
Probabil că și ei sunt la fel pentru că la fotbal dacă nu joci cu presiune înseamnă că nu ești fotbalist. Mai ales la echipa națională întotdeauna va fi presiune, indiferent ce adversar va fi și ce public ostil vei întâlni”, a declarat Iosif Rotariu, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Sport.ro.
CV-ul lui Iosif Rotariu
- 25 de selecții și un gol a strâns Iosif Rotariu pentru naționala României.
- 30.04.1997 a fost data ultimei apariții în tricolor pentru Rotariu, într-un România – Irlanda 1-0 din preliminariile pentru Cupa Mondială din 1998.
- 10 trofee majore are în palmares Iosif Rotariu alături de Steaua: 5 Divizia A, 4 Cupe ale României și o Supercupă a Europei.
- Iosif Rotariu a fost, de asemenea, finalist al Cupei Intercontinentale (1986) și al Cupei Campionilor Europeni (1989) în tricoul „militarilor”.
- Rotariu a venit la Steaua în sezonul următor triumfului legendar de la Sevilla.
- 8 cluburi a adunat în CV-ul său de fotbalist profesionist Iosif Rotariu: Politehnica Timișoara, Steaua București, Galatasaray, Bakirkoyspor, CFR Timișoara, Kikinda, Extensiv Craiova și Bihor Oradea.
- 1986–1990 și 1997–1998 reprezintă intervalele în care a jucat Iosif Rotariu pentru Steaua București.
- 1990 – 1992 este perioada în care a evoluat Iosif Rotariu pentru Galatasaray.