Revolta unui șef de federație după Turcia – România: „Treziți-vă! Spuneți adevărul“

Revolta unui șef de federație după Turcia – România: „Treziți-vă! Spuneți adevărul“ Nationala

Echipa națională lipsește de 28 de ani de la Mondiale, iar după eșecul de la Istanbul, această absență dureroasă va ajunge la 32 de ani. Minim!

Turcia – România (1-0) a fost un meci pe care l-am așteptat o iarnă întreagă. Degeaba! Pentru că ce s-a întâmplat, joi, la Istanbul, ne-a arătat cât de departe suntem de un Mondial. 

Drama și mai mare e că astfel de eșecuri se înmulțesc – tocmai am ajuns la al 7-lea Mondial ratat consecutiv! – fără să învățăm ceva din ele. De fapt, senzația generală e că sportul românesc, nu doar fotbalul, și-a pierdut busola. Nu de azi, de ieri, ci de ani buni. 

Fix asta a remarcat acum Gabriel Toncean (51 de ani), președintele Federației Române de Culturism și Fitness (FRCF). Din postura unui om care conduce un for sportiv de peste un deceniu, care a fost vicepreședintele Agenției Naționale pentru Sport (ANS), Gabriel Toncean a pus punctul pe „i“ după rateul de la Istanbul la care a asistat din tribune.

Gabriel Toncean: „Ce am construit? Dacă nu ne trezim, vom comenta doar eșecurile“

Deși conduce FRCF, Gabriel Toncean e un microbist înfocat! De asta a și bătut drumul până la Istanbul și, după meci, a avut o postare prin care a tras un puternic semnal de alarmă.

SPORTUL ROMÂNESC NU PIERDE MECIURI. A PIERDUT DEMULT DIRECȚIA. ȘI NE ÎNDEPĂRTĂM, PE ZI CE TRECE, DE PERFORMANȚĂ.

Am văzut reacțiile după meciul naționalei de fotbal cu Turcia. Le înțeleg. Dar trebuie să spunem adevărul: Nu este o tragedie. Nu este o întâmplare. Este o consecință. Nu este vina unui antrenor. Nu este vina unui președinte. Este rezultatul a zeci de ani în care sportul a fost ignorat sau tratat superficial.

După 36 de ani, trebuie să avem curajul să spunem lucrurilor pe nume: în România, sportul nu are o strategie națională coerentă.

Copiii fac sport pentru că au părinți ambițioși, nu pentru că sistemul îi susține.

În școli avem o oră de sport pe săptămână, sau nici atât.

Antrenorii nu sunt susținuți, nu sunt formați și nu sunt respectați la adevărata lor valoare.

Baze sportive apar punctual, din inițiative locale sau județene, nu ca parte dintr-un plan național.

Sponsorii vin ocazional pe prietenii, nu pentru că sunt încurajați de facilități fiscale. Nu ne apreciem campionii, nici în timpul carierei, nici după.

Și totuși, trebuie spus un lucru clar: în ciuda acestor lipsuri, în sportul românesc există oameni care muncesc enorm, antrenori și conducători care țin acest sistem în viață, de cele mai multe ori fără resursele necesare.

Fără aceste lucruri, nu există performanță.

Există doar speranță.

Iar speranța nu câștigă medalii.

Între timp, alte țări construiesc.

Turcia investește masiv în infrastructură și sport de masă.

Ungaria tratează sportul ca prioritate națională.

Slovacia investește constant și își pregătește viitorul.

Noi?

Noi încă discutăm cine este de vină.

Și vorbim despre sport doar atunci când pierdem.

În rest, liniște.

Adevărul este simplu: VALOAREA DIN TEREN ESTE REFLEXIA VALORII SISTEMULUI.

Și atunci, întrebarea corectă nu este „cine a pierdut?”, ci „ce am construit în toți acești ani?”

România poate performa din nou.

Dar nu fără un plan.

Nu fără investiții reale.

Nu fără oameni competenți în poziții de decizie.

Trebuie să începem de la bază:

copii, educație, antrenori, infrastructură.

Dar toate acestea, integrate într-o strategie pe termen lung.

Sportul nu este un cost.

Este o investiție strategică în sănătatea și viitorul unei națiuni.

Iar dacă nu înțelegem asta acum,

vom continua să căutăm vinovați acolo unde ar trebui să construim soluții.

Depinde ce ne dorim:

continuăm să comentăm eșecurile

sau începem, cu adevărat, să construim performanța?

Sportul nu se așteaptă. Se construiește.

Cu bani. Cu viziune. Cu oameni competenți“, a scris Gabriel Toncean pe pagina sa de Facebook.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!