- Naționala de fotbal a României va încheia partidele din grupa de Liga Națiunilor în urma dublei programate în luna noiembrie. Sâmbăta aceasta (14 noiembrie), tricolorii vor primi vizita naționalei din Polonia, pentru ca apoi, la 17 noiembrie, să întâlnească, în deplasare, Bosnia-Herțegovina.
Tricolorii au avut un parcurs dezastruos până în acest moment, cu Gică Hagi pe banca tehnică: patru înfrângeri la rând! În clasamentul grupei din Liga B, România este ultima clasată, fără niciun punct. Suedia este lider cu 10 puncte, urmată de Bosnia pe locul doi, cu 8 puncte, și Polonia pe locul trei, cu 4 puncte.
România – Polonia, în Liga Națiunilor. Presa din țara adversarilor, caracterizare din cinci cuvinte: ”Ne ascuțim dinții pentru România”
Întâlnirea retur, România - Polonia, este prefațată și de presa adversarilor, iar jurnaliștii fac referire la Dracula atunci când se raportează, uneori, la partida care va avea loc pe Arena Națională.
Publicația TVP Sport titrează într-un material: ”În atmosfera meciului din București. Ne ascuțim dinții pentru România.”
Gică Hagi, înainte de România - Polonia
Din cauza rezultatelor obținute până acum, Gică Hagi consideră că responsabilitatea sa este să-i facă pe jucători să aibă un moral bun, pentru a aduce rezultate.
”Face parte din meseria mea, din obligaţiile mele. Trebuie să-i aduc pe jucători la un moral foarte bun ca ei să reuşească rezultate. E responsabilitatea mea totală, cred că pot să fac lucrul ăsta. E clar că în această perioadă avem nevoie de încredere şi curaj.
Trebuie să ne gândim la fotbal, eu să planific totul, iar ei să demonstreze pe teren. Sperăm ca suporterii să ne susţină, cu toţii ne dorim să câştigăm.
Am mers în Liga 1 foarte mult, am preferat acum să stau să văd mai multe meciuri de acasă, să îi văd şi pe jucătorii din afară. Am mers la foarte multe meciuri din Liga 1. Am stat mai mult acasă şi asta a fost alegerea mea. Am vrut să mă conectez mai mult cu jucătorii de afară”, a precizat selecționerul naționalei României.




























