Atacantul român se alătură unui grup restrâns de conaționali care au încercat să se afirme peste ocean, într-un campionat unde adaptarea s-a dovedit extrem de dificilă pentru jucătorii din România.

De-a lungul anilor, puțini români au reușit să lase o amprentă reală în MLS, majoritatea având experiențe scurte sau fără impact.

Românii care au evoluat în MLS

Înaintea lui Louis Munteanu, următorii fotbaliști români au jucat în Major League Soccer:

  • Alex Zotincă (2000-2010): 112 meciuri oficiale
  • Răzvan Cociș (2014-2017): 66 meciuri oficiale
  • Deian Boldor (2017-2018): 5 meciuri oficiale
  • Andreas Ivan (2018-2019): 21 meciuri oficiale
  • Alexandru Mitriță (2019-2023): 39 meciuri oficiale
  • Alexandru Mățan (2021-2025): 93 meciuri oficiale
  • Ștefan Chirilă (2023-prezent): 2 meciuri oficiale
  • Enes Sali (2024-2026): 2 meciuri oficiale
  • Alexandru Băluță (2025-2026): 1 meci oficial

Excepțiile care confirmă regula

Dintre toți, doar Alex Zotincă și Alexandru Mățan pot fi considerați exemple de reușită în MLS. Zotincă a strâns 112 apariții în tricoul unor echipe precum Kansas City Wizards și Chivas USA și a cucerit U.S. Open Cup în sezonul 2003/2004. În prezent, fostul mijlocaș este antrenor la Universitatea Soka, din California.

Alexandru Mățan a avut un parcurs impresionant la Columbus Crew, unde a câștigat trei trofee majore: MLS Eastern Conference și MLS Cup în 2023, respectiv Leagues Cup în 2024. În 93 de meciuri, românul a contribuit cu șapte goluri și 18 pase decisive.

Alexandru Mitriță a avut, la rândul său, un start solid în MLS, marcând 18 goluri în 49 de partide. Totuși, motivele personale, în special distanța față de familie, l-au determinat să părăsească Statele Unite pentru Arabia Saudită.

Experimente eșuate în MLS

În schimb, Enes Sali și Alexandru Băluță au avut experiențe complet ratate. FC Dallas a plătit 2,7 milioane de euro pentru aducerea lui Enes Sali, de la Farul Constanța. Cel mai tânăr marcator din istoria Ligii 1 a fost trimis pe teren în numai două jocuri oficiale. În total, Sali a bifat doar zece minute în MLS și a încasat un cartonaș galben. În prezent, acesta joacă la Al-Riyadh, în Arabia Saudită.

Alexandru Băluță a fost transferat de Los Angeles FC în luna august, după despărțirea de FCSB. Mai puțin de cinci luni a rezistat Băluță în MLS, perioadă în care a bifat doar 15 minute într-un joc din MLS.

După aventurile din MLS, puțini jucători români au mai rămas în atenția echipei naționale, iar niciunul nu a obținut ulterior un transfer important. Rămâne de văzut cum se va descurca Louis Munteanu, la DC United.

Louis Munteanu are patru selecții și două goluri la echipa națională de seniori a României. În acest context, transferul în MLS ar putea avea un impact și asupra naționalei conduse de Mircea Lucescu, în cazul în care atacantul nu se va adapta la noua echipă.