Între 1957 și 2001, echipele naționale dedicate celor mai mari categorii de juniori aliniau jucători U18, regula fiind schimbată începând cu 2002, când au putut fi selecționați fotbaliști care se încadrau în regula de vârstă U19 la începutul preliminariilor.
Au învins la scor Turcia și Iugoslavia, pentru câștigarea trofeului european
În vechiul format, România a fost vicecampioană europeană în 1960, când a fost învinsă în finală de Ungaria, scor 1-2, și campioană continentală în 1962. Turneul final din 1962 a fost organizat chiar de țara noastră, în perioada 20-29 aprilie.
"Tricolorii mici" au câștigat Grupa A, din care au mai făcut parte Belgia (2-2), Portugalia (0-0) și Republica Federală Germană (3-0), terminând cu patru puncte, la egalitate cu Belgia, dar cu un golaveraj superior.
În semifinale, echipa antrenată de Gheorghe Ola a zdrobit Turcia (4-0), golurile fiind marcate de Ion Haidu (16), Cengiz Kocatoros (47, autogol), Vasile Gergely (75) și Constantin Matei (78), iar în finală s-a impus lejer în fața Iugoslaviei (4-1), în fața a 75.000 de spectatori, prin reușitele semnate Emil Dumitriu (7, 35), Vasile Gergely (17) și Ion Haidu (45). Aceasta rămâne singura competiție oficială câștigată de naționalele României.
Un singur jucător se încadra în limita de vârstă
Victoria României a născut controverse aprinse la nivel european, Federația Română de Fotbal Asociație fiind acuzată de adversari că a folosit jucători mai mari. Deși doar fotbaliștii născuți după 1 septembrie 1943 erau eligibili să participe la competiție, aproape toți componenții lotului au avut vârsta peste limita admisă de UEFA, unii cu câteva luni, alții chiar cu mai mult de un an. Conform mărturiilor ulterioare, Vasile Suciu, Constantin Jamaischi și Nicky Dumitriu erau singurii care se încadrau în categoria de vârstă, în timp ce Mircea Răcelescu împlinise deja 22 de ani.
Pentru această performanță, fiecare jucător a încasat o primă de 5.000 de lei, un costum și Ordinul Muncii Clasa a III-a, înmânat direct de către conducătorul Republicii Populare Române din acea vreme, Gheorghe Gheorghiu Dej.
Juniorii Brașovului, rezultate bune în Grupa D
Meciurile s-au desfășurat la București (Stadionul Republicii și Stadionul "23 August"), Ploiești (Stadionul Petrolul), Constanța (Stadionul "1 Mai"), Brașov (Stadionul Tractorul) și Cluj (Stadionul Orășenesc). Malta s-a retras înainte de începerea turneului, fiind înlocuită de o selecționată de juniori a orașului Brașov. Aceasta a participat în afara turneului, fiind repartizată în Grupa D, învingând Austria (3-1) și remizând cu Italia (1-1) și Polonia (2-2).
Lotul României pentru Euro 1962:
Stere Adamache (Siderurgistul Galați), Narcis Coman (Victoria Giurgiu), Vasile Suciu (Arieșul Turda) / Sorin Avram (Viitorul București), Constantin Bâtlan (Universitatea Craiova), Emil Dumitriu (Jiul Petroșani), Radu Nunweiller (Dinamo București), Șandor Pall (Petrolul Ploiești), Vasile Gergely (CSM Baia Mare), Ion Haidu (Mureșul Târgu Mureș), Constantin Jamaischi (Dinamo Bacău), Constantin Matei (Dinamo Bacău), Aurel Măndoiu (Steaua București), Mircea Neșu (Crișana Oradea), Mircea Petescu (Politehnica Timișoara), Dumitru Popescu (Știința București), Mircea Răcelescu (Politehnica Timișoara), Florea Voinea (Steaua București).
Antrenori: Gheorghe Ola, Nicolae Dumitrescu


