SPECIAL Hagi și-a îndeplinit visul: decizia legată de Ianis, controversată, arată ce urmează

Hagi și-a îndeplinit visul: decizia legată de Ianis, controversată, arată ce urmează Nationala

Noul selecționer s-a grăbit să facă o schimbare în ceea ce privește decarul primei reprezentative.

Naționala României a ajuns, din nou, pe mâna lui Gheorghe Hagi (61 de ani), la 25 de ani de la ultimul meci al acestuia pe banca primei reprezentative. 

De remarcat că, atât în 2001, la București, cât și aseară, la Tbilisi, scorul a fost la fel: 1-1. Ce-i drept, cele două partide au avut mize total diferite. Acum 25 de ani, în urma egalului cu Slovenia, România a ratat calificarea pentru Mondialul din 2002, în condițiile în care naționala fusese învinsă în turul de la Ljubljana: 1-2.

În amicalul cu Georgia, Hagi a ținut să facă niște experimente, pentru a pregăti campania care contează cu adevărat, cea din Liga Națiunilor, ediția 2026-2027. Aici, știm deja programul tricolorilor, după cum a arătat Sport.ro.

Ianis Hagi, făcut decar de tatăl său

  • Ianis hagi getty

Hagi s-a grăbit să-l facă decar pe Ianis

Dincolo de aspectele tehnico-tactice, amicalul cu Georgia i-a oferit lui Gheorghe Hagi prilejul de a-și îndeplini un vis: acordarea tricoului cu numărul 10 lui Ianis! De remarcat că, la ultimele meciuri ale naționalei, cele din luna martie cu regretatul Mircea Lucescu, decarul naționalei a fost Nicolae Stanciu. Atunci, Ianis Hagi a evoluat cu 14 pe spate, atât în confruntarea cu Turcia (0-1), cât și în cea cu Slovacia (0-2).

Graba cu care Gheorghe Hagi l-a făcut decar pe fiul său vine la 7 ani după ce fostul căpitan al tricolorilor a provocat un „tsunami“ în fotbalul românesc pe marginea acestui subiect. La vremea respectivă, în 2019, Hagi a tunat și a fulgerat pentru că selecționerul de atunci, Cosmin Contra, nu i-a dat numărul 10 lui Ianis.

Ianis s-a identificat cu numărul 10 la echipa de club. La România U21 a contribuit la cea mai mare performanță din ultimii ani (n.r. – semifinala atinsă de echipa pregătită de Mirel Rădoi). Cine a fost numărul 10 la Euro U21? (n.r. – Ianis Hagi a fost decarul tineretului). Dacă demolăm tot ce construim, atunci cade totul! Eu cred că nu e bine pentru fotbalul românesc. Vrem să ajungem, din nou, la nivelul înalt, să avem un număr 10 adevărat, puternic, mare, care să poarte tricoul naționalei și care să poarte tricoul mereu, nu să fie rezervă (n.r. – Ianis Hagi a început p banca de rezervă în meciul cu Spania, fiind folosit din minutul 63). Asta e supărarea mea cea mai mare. Am văzut la convocarea naționalei că s-a schimbat tricoul cu numărul 10 de la un meci la altul. Mai mult respect pentru acel număr! Ne batem joc de un rol important în fotbal. Până nu vom avea acel număr 10 acolo, va fi greu să facem performanță. Din păcate, am ajuns și aici în fotbalul românesc“, a spus Hagi, plin de nervi.

Rădoi, primul selecționer care l-a făcut decar pe Ianis

După o asemenea tiradă, succesorul lui Cosmin Contra la echipa națională, vorbim despre Mirel Rădoi, a înțeles ce are de făcut. Și l-a făcut decar pe Ianis cu prilejul partidelor cu Feroe și cu Norvegia, în preliminariile pentru Euro 2020. La vremea respectivă, federația a anunțat această decizie cu mare entuziasm.

Dupa 19 ani si 4 luni, din nou pe un tricou al echipei nationale, deasupra numarului 10, scrie HAGI. Asta pentru ca Ianis va purta acest numar in premiera la prima reprezentativa, pentru partidele cu Insulele Feroe si Norvegia. Ultimul meci pentru tatal sau cu acest numar pentru Romania a fost impotriva Italiei, la Euro, in iunie 2000“, a notat FRF pe 10 octombrie 2019.

Ianis, bătut în cui ca decar cu tatăl său selecționer

Revenind la naționala de acum, e clar că Ianis va fi decarul naționalei, cât timp tatăl său va fi selecționer. Mai ales că Gheorghe Hagi a anunțat deja că tricoul cu numărul 10 nu trebuie să fie „plimbat“ de la un jucător la altul. 

Problema e că, în momentul de față, decarul României e un fotbalist care provine de la o echipă mediocră, Alanyaspor. Mai mult decât atât, nici aici, Ianis Hagi n-a rupt gura târgului, în sezonul recent încheiat. Cifrele sale confirmă această realitate: 30 de meciuri, 5 goluri și 2 pase de gol. 

Pe fondul evoluțiilor sale nu tocmai strălucite, în ultimii ani, cota lui Ianis Hagi a tot scăzut. În cel mai bun moment al carierei sale, în decembrie 2022, mijlocașul român a fost evaluat la 7 milioane de euro de transfermarkt.com. Astăzi, același site îl evaluează la 1,8 milioane de euro.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!