Gabi Balint (63 de ani) și-a manifestat indignarea după meciul Turcia - România 0-1. Fostul mare internațional român (34 de selecții/14 goluri) și-ar fi dorit ca tricolorii să arate mai mult curaj. 

Gabi Balint, dezamăgit după Turcia - România

Balint și-a exprimat, de asemenea, convingerea că fotbaliștii români sunt mult mai capabili din punct de vedere tehnic decât au demonstrat la Istanbul. 

„La golul pe care l-am primit trebuia să fim mai atenți. Man și-a schimbat omul din marcaj și s-a întâmplat ce s-a întâmplat după o pasă de geniu a lui Arda Guler. De asta joacă la Real Madrid!

După primele 20 de minute am avut mai multe speranțe decât mă așteptam. Am văzut Turcia lentă. Noi nu am realizat nimic când am ajuns în posesia mingii. Nu am legat două, trei pase. Nu am ajuns în careul advers, deci nu putem avea pretenții. 

Să vedem cu ce vine Gică Hagi, poate o altă mentalitate, alt elan. Eu mă întreb doar dacă atât putem?! Să ne apărăm și să ne bucurăm că Man, Mihăilă și Bîrligea se apără bine. De ce să nu poți să faci o fază, un dribling?! 

Eu nu cred că nu avem capacitatea tehnică. (...) Mi-e ciudă pentru că eu cred că noi putem mai mult. Nea' Mircea merita mai mult pe final de carieră, îmi pare rău pentru el, dar trebuie mai mult risc!

(...) În seara asta turcii nu mi s-au părut mult mai buni decât noi. Dacă am fi avut puțin curaj, am fi putut împinge meciul în prelungiri”, a declarat Gabi Balint, la televiziunea Digi Sport. 

România și-a luat adio de la CM 2026

Naţionala României a ratat şansa de a ajunge la Cupa Mondială în această vară, fiind învinsă joi seară de Turcia, la Istanbul, cu scorul de 1-0, în semifinala play-off-ului pentru turneul final. 

Unicul gol al partidei a fost marcat de către Ferdi Kadioglu, în minutul 53, dintr-o pasă de geniu livrată de Arda Guler. 

Turcia va înfrunta în finala play-off-ului câştigătoarea meciului Slovacia – Kosovo, iar tricolorii vor disputa un amical cu învinsa din partida de la Bratislava.

Echipele utilizate 

  • Turcia: Cakir – Mert Muldur, Akaydin, Bardakci, Ferdi Kadioglu – Yuksek, Hakan Calhanoglu (Irfan Can Kahveci 90') – Bariş Yilmaz (Kokcu 78'), Arda Guler (Kabak 90'), Kenan Yildiz – Akturkoglu. Selecționer: Vincenzo Montella
  • România: I. Radu – Raţiu, Drăguşin, Burcă, Bancu – R. Marin (Fl. Tănase 66'), V. Dragomir – Man, I. Hagi (Stanciu 71'), Mihăilă (Baiaram 88') – Bîrligea (Miculescu 88'). Selecționer: Mircea Lucescu
  • Cartonaşe galbene: Irfan Can Kahveci 90+2', Akturkoglu 90+3' / Dragomir 18'
  • Arbitri: Francois Letexier – Cyril Mugnier, Mehdi Rahmouni – Benoit Bastien
  • Arbitri VAR: Willy Delajod – Jerome Brisard (toţi din Franţa)