Cosmin Contra a dezvăluit ce discuție a purtat cu Nicolae Stanciu: "Mă bucur pentru el"

Cosmin Contra nationala romaniei Nicolae Stanciu Nationala Cosmin Contra
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 20 Noiembrie 2023, 19:56
Data actualizarii: Luni 20 Noiembrie 2023, 19:55

Cosmin Contra, actual antrenor la Damac FC, a fost selecționerul României în perioada august 2020 - decembrie 2020, pentru 11 meciuri.

Sâmbătă seară, selecționata lui Edward Iordănescu a obținut calificarea la EURO 2024, după ce a învins-o la Felcsut, pe "Pancho Arena", cu 2-1 pe Israel. Campionatul European din 2024 va fi transmis de PRO TV, Pro Arena și VOYO vara viitoare, începând cu 14 iunie.

Cosmin Contra a dezvăluit ce discuție a purtat cu Nicolae Stanciu: "Mă bucur pentru el"

Cosmin Contra a subliniat faptul că actuala generație a obținut o calificare "extraordinară". De asemenea, fostul selecționer a precizat că a vorbit cu Nicolae Stanciu înainte de meciul cu Israel și i-a transmis că e o atmosferă foarte bună în vestiarul echipei.

"Nu e ușor să faci un schimb de generații și imediat să ai pretenția să te califici la europene si mondiale. S-au aliniat astrele, o grupa accesibilă, jucători cu mare experiență în calificări. E o calificare extraordinară a acestei generații. 

Mă bucur pentru ei, pentru Edi, pentru Nicușor, l-am adus la Damac și e într-o formă extraordinară. A ajutat foarte mult naționala. Felicitări jucătorilor, staff-ului tehnic, celor din FRF. Au trecut 8 ani și era timpul ca România sa se califice la un european.

Stanciu mi-a vorbit de bine despre atmosfera de la națională, avea mare încredere că se vor califica și au făcut-o. Mă bucur pentru el, știu cât a suferit pentru acele doua necalificări. Merita o calificare după atâta suferință. Am vorbit destul de mult despre națională", a spus Cosmin Contra, potrivit DigiSport.

Pentru naționala României urmează meciul cu Elveția. Cele două se vor înfrunta în ultima etapă a preliminariilor EURO 2024 marți, 21 noiembrie, de la ora 21:45. Confruntarea va fi LIVE TEXT pe www.sport.ro, dar și pe Facebook Sport.ro.

Israel - România 1-2

Israel a deschis scorul scorul în debutul meciului, grație reușitei lui Eran Zahavi din minutul doi. Doar că George Pușcaș a restabilit egalitatea opt minute mai târziu și a redat speranțele tricolorilor!

În repriza secundă, Ianis Hagi a întors soarta partidei (minutul 63). Valentin Mihăilă a ratat fantastic în minutul 74 și a fost eliminat 10 minute mai târziu.

Doar că toate astea nu au mai contat, iar la capătul celor 90 de minute România a pășit învingătoare din confruntarea cu Israel de pe „Pancho Arena” și a obținut calificarea la Campionatul European din 2024.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!