Legenda lui Dinamo și a naționalei României l-a criticat, într-o primă fază, pe selecționerul Gică Hagi pentru cele nouă schimbări efectuate față de eșecul cu Suedia (1-2).

Cornel Dinu, nimicitor după România - Bosnia 2-4

„Procurorul” a menționat că FRF nu ar fi trebuit, de asemenea, să îi permită lui Hagi atâtea modificări la o confruntare oficială. 

„Jalnic, jalnic, cred eu, este o concepție total greșită de planificare a distribuției echipei naționale. Se știe, când ești selecționer, e cu totul o altă muncă față de cea de antrenor, trebuie să selectezi dintr-o țară o echipă puternică reprezentativă. Nu experiențe în timp, rar îți poți permite, când nu sunt meciuri cu importanță.

Să schimbi de la meci la meci este imposibil să ajungi să fii convingător, așa cum își dorește selecționerul, recunoscând că a greșit planificarea respectivă.

Nu este permis la nicio națională așa ceva. Uitați-vă la Barbarez, are cu totul o altă concepție, apropiată de adevăr, a schimbat doi-trei jucători, așa ar trebui gândită o echipă națională.

Acest lucru trebuie să-l cunoască un selecționer. Dacă nu-l cunoaște, trebuie să i se impună asta de la cei din conducerea tehnică a federației. Dar la noi cine să îi impună? E o federație corporatistă, venită să ia un ban, după spatele gingaș, plăpând și dărâmat al fotbalului românesc”, a declarat Cornel Dinu, potrivit gsp.ro. 

Dinu: „Din punctul ăsta de vedere, am scăpat ușor”

Legenda „câinilor roșii” și-a continuat discursul critic la adresa conducerii FRF.

„Bosnia este o țară care aparține fotbalului iugoslav, recunoscut. Uitați-vă la această echipă, au patru milioane de locuitori. Barbarez are un trecut deosebit, că trebuie să ne gândim că nu jucătorii cu execuții extraordinare devin antrenori cerebrali. Cei care conduc la noi fotbalul sunt niște activiști pe teren politic, care s-au pricopsit și ei prin neatenția dramatică a societății românești și ei distrug mai mult.

Din punctul ăsta de vedere, am scăpat ușor, puteam da de o formație de killer, de Germania, de Spania, nu ridicau piciorul de pe pedala de accelerație, puteau face 6-2, ca să nu mai spun că tot ce se întâmplă în fotbalul românesc este dezastruos de ani de zile.

Eram în pas cu Europa, după, cu aducerea acestor corporatiști s-a ales praful de fotbalul românesc. Cine să aibă un dialog cu Gică Hagi? Are nevoie de sfătuitori, oameni adevărați, care au jucat în echipa națională. Cine a jucat în echipa națională din componența federației?”, a continuat „Procurorul”.

Ilie Dumitrescu, făcut praf de Cornel Dinu

Nici Ilie Dumitrescu nu a scăpat de furia lui Cornel Dinu.  

„Ilie Dumitrescu este un corporatist nepermis să vorbească despre fotbal, ar trebui să tacă ani de zile după ce a zis 10 sau 12 puncte în aceste patru meciuri. Optimismul este distrugător, libidinismul ăsta, al unor oameni. Din păcate, li s-a cântat imnul și nu deosebesc existența lor benefică de ceea ce înseamnă respectul față de adevăr și realitate.

Din păcate, Gică Hagi a recunoscut în seara asta că strategia de a schimba atâția jucători, când bosniacii au schimbat doar trei, nu a fost bună. Nu poți să faci o echipă națională schimbând jucători după jucători. Gata, a început oficial, pe puncte, ai echipa făcută, maxim 22-24 de jucători ai, maxim 6-7 să nu fie schimbați.

Nu te poți prezenta cu Coubiș pe dreapta. Singurul câștig din acest meci a fost acest Eissat, apărător lateral stânga care a jucat destul de bine. Tu joci cu Bosnia acasă cu cinci apărători? Ce logică e asta?

Nu se poate ca stopperul să dea cu capul de lângă cinci apărători ai noștri, nu se poate să nu le iei fața, nu este posibil să pierzi prima reacție”, a adăugat Dinu.

Cornel Dinu: „Ilie Dumitrescu a antrenat mahalale”

El a continuat în același registru: „Hagi are nevoie de oameni de calitate cu care să se sfătuiască, oameni care au creat fotbal, care au antrenat în fotbal. Ilie Dumitrescu a antrenat mahalale, de vânzări de bunuri și afaceri, nu are nicio legătură cu fotbalul de performanță ca antrenor.

Una e să fii jucător, alta e să fii antrenor, ai responsabilitate imensă, răspunzi de prestația țării respective, un standard ieșit din comun.

Trebuie să realizezi în echipă, să ai cunoscători și sfătuitori, nu care îți zic din complezență că ai dreptate și se gudură pe lângă tine, se lingușesc...

Nu am avut nici extreme, nici fundași. Nu am avut joc de bandă. Nu poți să faci din Coubiș cuplu cu un atacant în dreapta.

Mihăilă era un volante, jocul real presupune ocuparea terenului rațional, ca să existe cupluri și în benzi, și la centrul terenului. La 4-2, dacă găseam o echipă cu sânge de killer, fără iertare, puteam să ajungem la un 6-7 la 2.

Gândiți-vă la ce au ratat, au avut ocazii clare, dar s-au liniștit și nu i-a mai interesat. Nu cred că putem să realizăm ceva mai bun în Polonia, aveam palmares bun acum câțiva ani, dar, din păcate, în ultimii ani diferența e net în favoarea lor. Sper să nu mai avem petarde în echipa națională la meciul de la Varșovia”.

Dinu: „Stanciu este un molâu, iar Ianis Hagi cu atât mai depărtat...”

La rândul lor, Nicolae Stanciu și Ianis Hagi au fost taxați de către Cornel Dinu. 

„Nu cred că mai avem simboluri care să poată purta banderola de căpitan și să fie un exemplu viu de valoare fotbalistică și de putere de a strânge toți jucătorii pe lângă el. Nu oricine poate fi căpitanul naționalei, trebuie să arate că este lider. Nici Stanciu nu este. Stanciu este un molâu, iar Ianis Hagi cu atât mai depărtat...

Ăsta este adevărul, mă doare și pe mine. Văd că se fac experiențe cu echipa națională și nu este nimeni care... Am fost și eu la echipa națională și aveam oameni excepționali cu care mă sfătuiam, luam decizii.

Dar la ora actuală, cu cine să se sfătuiască bietul Hagi, cu corporatiștii neaveniți din fotbal care umplu culoarele FRF și îl bag și pe Ilie Dumitrescu aici, care nu cunoaște munca unui antrenor și ce trebuie să faci în postura în care ești?”, a conchis Cornel Dinu.  

Cornel Dinu, o legendă pentru Dinamo și România

Cornel Dinu a evoluat pentru Dinamo între anii 1966 și 1983, perioadă în care a marcat 63 de goluri în 531 de meciuri, câștigând de șase ori Liga 1 și de două ori Cupa României.

Ca antrenor, Dinu a pregătit-o pe Dinamo în trei mandate diferite: 1984-1985, 1998–2001 și 2002-2003. A câștigat, de asemenea, din rolul de tehnician principal în două rânduri Liga 1 și Cupa României.  

  • 75 de selecții și 7 goluri a adunat Cornel Dinu pentru naționala României, alături de care a jucat la CM din 1970.