Rezervă neutilizată în două dintre ultimele trei etape din Premier League, Salah a acordat un interviu exploziv după meciul cu Leeds (3-3). Starul lui Liverpool a criticat decizia lui Arne Slot de a nu-l folosi, spunând că și-a câștigat dreptul de a juca.

Mohamed Salah, lăsat în afara lotului pentru Inter - Liverpool

În plus, egipteanul s-a declarat șocat de tratamentul la care este supus: "Am impresia că sunt aruncat pe sub roțile autobuzului de cei de la club. Eu așa simt! E foarte clar că cineva vrea ca eu să fiu un țap ispășitor".

La două zile distanță, Liverpool a anunțat lotul convocat de Arne Slot pentru partida cu Inter, din Champions League, iar pe lista jucătorilor care fac deplasarea la Milano nu se regăsește Mo Salah.

  • Lotul lui Liverpool pentru partida cu Inter: Alisson, Gomez, Van Dijk, Konate, Kerkez, Wirtz, Szoboszlai, Isak, Mac Allister, Bradley, Jones, Ekitike, Mamardashvili, Robertson, Woodman, Gravenberch, Nyoni, Ngumoha, Lucky.

Arne Slot este așteptat să comenteze situația lui Mohamed Salah la conferința de presă premergătoare jocului, în această seară, de la 20:45.

Conducerea lui Liverpool, de partea lui Arne Slot în conflictul cu Salah

După ieșirea nervoasă a lui Salah, conducerea lui Liverpool și-a manifestat "susținerea totală" față de Arne Slot și a transmis că "managerul trebuie să aibă libertate totală când vine vorba de decizii tactice", iar Salah "trebuia să reacționeze într-o manieră profesionistă', a scris talkSPORT.

Acum, rămâne de văzut dacă Salah va fi scos din calcule și pentru partida cu Brighton, din Premier League (sâmbătă, ora 17:00, LIVE pe VOYO). Ulterior, egipteanul pleca la Cupa Africii pe Națiuni și va rata ultimele meciuri ale anului la echipa de club.

Chivu nu crede că absența lui Salah va fi un motiv de bucurie pentru Inter

La interviurile acordate înaintea jocului, Chivu a comentat forma foarte slabă traversată de Liverpool, dar și scandalul iscat în urma răbufnirii lui Mohamed Salah la adresa managerului Arne Slot. Egipteanul ar urma să nu facă deplasarea la Milano pentru partida de marți seară.

"Știm cu toții ce înseamnă Salah pentru Liverpool și pentru fotbalul mondial, dar nu mă privește. Știu că sunt jucători care îl pot înlocui, dar Liverpool va rămâne la un nivel înalt, așa cum a făcut-o în toată istoria sa. Vorbim despre echipe, nu despre jucători. Liverpool are foarte multă calitate.

Este obiectivul nostru, al tuturor, să evităm locurile 9-24 din Champions League. Vreau să ofer minute tuturor jucătorilor pentru a-i menține pe toți mulțumiți.

Știm cu toții ce intensitate și ce calitate are Liverpool, atât individual, cât și colectiv. Dar și Inter a ținut steagul Italiei sus în competițiile europene. Nu e atât de simplu ca în ultimii ani să ajungi în două finale de Champions League și în una de Europa League", a spus Chivu, la conferința de presă.

VIDEO Interviul lui Salah după meciul cu Leeds