Inter, ajutată de eliminarea lui PSV: Ivan Perisic, tot mai aproape să ajungă sub comanda lui Chivu
Ultima etapă din Champions League a adus eliminarea lui PSV Eindhoven din competiție după 1-2 contra lui Bayern Munchen, ceea ce înseamnă că veteranul Ivan Perisic (36 de ani), sub contract cu campioana Olandei până vara viitoare, are șanse tot mai mari să ajungă la Inter în această iarnă.
Inter și-a manifestat de câteva săptămâni interesul pentru repatrierea lui Perisic, însă s-a lovit de refuzul categoric al lui PSV, care nu voia să își cedeze unul dintre cei mai importanți jucători în lot.
Totuși, faptul că PSV nu va mai juca în Champions League i-ar putea determina pe șefii campioanei Olandei să accepte oferta de la Inter, mai ales că și fotbalistul croat își dorește să revină la Inter.
Deși săptămâna viitoare va împlini 37 de ani, Ivan Perisic are un randament foarte bun la PSV. În acest sezon, extrema a înscris 5 goluri și a oferit 10 pase decisive sub comanda lui Peter Bosz.
Moussa Diaby, așteptat și el la Inter
Inter va demara acum noi negocieri cu PSV pentru transferul lui Ivan Perisic, anunță jurnalistul Gianluca Di Marzio, care precizează că un alt jucător așteptat sub comanda lui Cristi Chivu este Moussa Diaby.
Moussa Diaby (26 de ani), extremă dreapta la Al Ittihad, este pe cale să revină în fotbalul european, după ce în 2026 era cumpărat de saudiți cu 60 de milioane de euro. Internaționalul francez a reușit 3 goluri și 11 pase decisive în actuala stagiune.
Negocierile pentru cei doi jucători ar trebui să se finalizeze în următoarele zile, chiar ore. Fereastra de transferuri din Italia se încheie luni seară, 2 februarie.
Ivan Perisic, CV impresionant
Perisic, fotbalist cu 150 de meciuri și 38 de goluri la naționala Croației, vicecampion mondial în 2018, are un CV de-a dreptul impresionant. La Inter și-a petrecut cea mai mare parte a carierei: 55 de goluri și 50 de assist-uri în 254 de meciuri, dar și trei trofee: un titlu, o Cupă și o Supercupă.
Croatul a jucat și la granzii din Germania, Borussia Dortmund și Bayern Munchen, cu ambele reușind să cucerească titlul în Bundesliga. În plus, cu bavarezii a obținut și Liga Campionilor, în 2020.
Desemnat fotbalistul croat al anului în 2014, Perisic joacă din septembrie 2024 la PSV. Alături de gruparea din Eredivisie a cucerit deja un titlu de campion și Supercupa Olandei.