Dreesen: "Fumigene? Este Inacceptabil!"

În ciuda rezultatului bun, conducerea clubul a fost supărată la finalul partidei. Jan-Christian Dreesen, directorul executiv al bavarezilor, a transmis nemulțumirea oficialilor pentru faptul că fanii au aprins fumigene și clubul riscă acum sancțiuni financiare. 

"Nu cred că a fost un lucru bun. Mi-era teamă că meciul ar putea fi anulat din cauza vizibilității reduse. Este pur și simplu inacceptabil! Vom vedea cum vom aborda acest lucru acum, așteptăm niște amenzi mari. Suntem mereu în dialog cu fanii, dar există unii care au propria lor definiție a drepturilor. Aceasta nu este abordarea corectă, există reguli care trebuie respectate. Probabil vom identifica vinovații și se vor da sancțiuni drastice", a transmis acesta.  

Sezon foarte pentru Bayern, din bun din punct de vedere sportiv 

În acest sezon, după 13 etape jucate în Bundesliga, Bayern Munchen este lider în Bundesliga, cu 37 de puncte acumulate. Bavarezii s-au distanțat deja de ocupantele următoarelor locuri, pe care se află RB Leipzig (29p) și Borusia Dortmund (28p). Echipa este calificată și în sferturile de finală ale Cupei Germaniei, unde va înfrunta pe RB Leipzig (3-11 februarie 2025). 

De asemenea, Bayern ocupă locul al doilea în faza ligii din Champions League, cu 15 puncte acumulate în 6 meciuri jucate, fiind la egalitate cu Arsenal (5 jocuri). Până acum, echipa antrenată de Vincent Kompany a câștigat partidele cu Chelsea (3-1), Pafos FC (5-1), Club Brugge (4-0), PSG (2-1) și Sporting Lisabona (3-1) și a pierdut cu Arsenal (1-3). 

Foto - Getty Images