Cele 18 partide disputate sub noul format de tip campionat au produs un spectacol total, înregistrându-se nu mai puțin de 71 de goluri.

Aceasta este cea mai prolifică etapă văzută vreodată în competiția supremă, spulberând recordul anterior de 67 de reușite. Borna fusese stabilită sezonul trecut și egalată chiar în prima rundă a actualei stagiuni, însă acum a fost depășită categoric.

Dezmăț pe tabelă

Noul sistem al Ligii Campionilor, cu o fază campionat extinsă la opt etape, pare să fi descătușat complet forțele ofensive. Tendința este confirmată de cifre, iar runda recent încheiată a oferit meciuri memorabile.

Nu mai puțin de șase partide au avut cel puțin cinci goluri înscrise. Vârful spectacolului a fost atins în Germania, unde Paris Saint-Germain a demolat-o pe Bayer Leverkusen, scor 7-2, după o prestație sclipitoare a lui Desire Doue.

Nici englezii nu s-au lăsat mai prejos. Chelsea a bătut Ajax cu 5-1, iar Liverpool a marcat și ea de cinci ori. Surpriza a venit de la PSV Eindhoven, care i-a administrat un 6-2 usturător lui Napoli. Lista "scorurilor de tenis" a fost completată de Barcelona (6-1 cu Olympiacos), Inter (4-0 cu Royale Union SG) și Arsenal (4-0 cu Atletico Madrid).

În ciuda "ploi" de goluri, trei partide s-au încheiat la egalitate, 0-0, printre care și confruntarea dintre Atalanta și Slavia Praga.