La doar câteva zile după despărțirea de Superliga, mai mulți foști angajați ai clubului, printre care fostul antrenor Marius Măldărășanu, portarul Cătălin Căbuz și preparatorul fizic Stelian Isac, au solicitat deschiderea procedurii de faliment.
Totuși, Tribunalul Sibiu a respins cererile formulate împotriva grupării ardelene, după ce obligațiile financiare către aceștia au fost achitate de club.
Cererea de faliment a FC Hermannstadt, respinsă
Decizia oferă o gură de oxigen pentru Hermannstadt, care se află în insolvență încă din 2021 și încearcă să evite un colaps financiar.
Retrogradarea s-a dovedit extrem de costisitoare pentru sibieni. Echipa a pierdut barajul de menținere în Superliga contra celor de la FC Voluntari, iar odată cu coborârea în eșalonul secund va încasa sume considerabil mai mici din drepturile TV.
Chiar dacă solicitările de faliment au fost respinse, situația rămâne departe de a fi rezolvată. Tribunalul Sibiu a stabilit un nou termen în dosarul de insolvență pentru data de 7 octombrie 2026.
Comunicatul Tribunalului Sibiu
”Complet: C4 Fond Litigii Profesionisti
Tip solutie: Legea 85/2006 privind insolventa
Solutia pe scurt: Dosar nr. 2326/85/2021 Hot. 11.06.2026 Respinge, ca neîntemeiate, cererile prin care s-a solicitat deschiderea procedurii falimentului faţă de debitoarea Asociația Fotbal Club Hermannstadt formulate de creditorii: Cabinet de avocat Lucian Novăcescu, Stelian Isac, Căbuz Cătălin Vasile, Măldărăşanu Constantin Marius şi M&M Football Agency SRL. Acordă termen pentru continuarea procedurii insolvenţei, în data de 07.10.2026, ora 10:00, termen pentru care toate părţilor se vor cita prin BPI. Pune în vedere administratorului judiciar să procedeze potrivit art. 144 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 85/2014 şi să depună la dosar dovada îndeplinirii obligațiilor ce îi revin. Cu drept de apel în 7 de zile de la comunicarea hotărârii realizată prin publicarea în BPI. Pronunţată, astăzi, 11.06.2026, soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Document: Hotărâre intermediară 311/2026 11.06.2026”, se arată pe site-ul Tribunalului Sibiu.