Ministrul Apărării, Radu Miruță, a făcut un anunț major pentru Steaua la începutul lunii aprilie. A început procedurile pentru promovarea echipei în Superliga, după mai multe sezoane în care trupa din Ghencea a fost ”blocată” în Liga 2.
Forma de organizare a clubului nu a permis promovarea în primul eșalon, chiar dacă Steaua a reușit, în patru ani de Liga 2, să promoveze de două ori direct și să obțină un loc de baraj.
Radu Miruță anunță că va pune un nou comandant în fruntea Clubului Sportiv al Armatei Steaua și invită din nou companiile private să se asocieze cu echipa de fotbal din Ghencea.
Radu Miruță: ”Am ridicat bariera care ținea echipa blocată”
“Am pornit selecția competitivă pentru un nou comandant. Știu acum care sunt problemele și aștept ca un nou comandant să mă convingă că are capacitatea de a redresa aceste probleme. Și cel mai important lucru pentru clubul de fotbal, am ridicat bariera care ținea din a face pași pentru a intra în prima ligă. Am invitat companiile private care pot fi interesate să facă un parteneriat cu Ministerul Apărării pentru a se bifa condiția de a se putea promova în prima ligă.
Și mâine, după amiază, este prima ședință pe care o am cu cei care au trimis solicitări de interes către Ministerul Apărării.
Sunt vreo 11 companii sau 14, mi-au spus colegii. Au fost programate unele în cursul zilei de mâine, unele în cursul zilei viitoare. Să vedem din perspectivă comercială care este interesul și cât de departe suntem de a ajunge la un punct comun”, a spus Radu Miruță, la Euronews.
Daniel Oprița, patru promovări și un baraj în șase ani la Steaua
În cei șase ani petrecuți la clubul din Ghencea, Oprița a bifat patru promovări (dacă punem la socoteală cele două ”blocate” de forma de organizare a clubului) și un sezon încheiat pe loc de baraj pentru promovarea în primul eșalon.
În vară anului 2024, antrenorul a semnat un nou contract cu Steaua, valabil pentru încă două sezoane.
Daniel Oprița le-a mai pregătit în cariera sa pe Metalul Reșița, Juventus București, FC Voluntari și CS Mioveni.