Declarația zilei vine de la Vasile "Tati" Miriuță

Vasile Miriuta declaratia zilei miriuta Miriuța - declaratia zilei Liga 2
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 09 Iunie 2022, 22:13
Data actualizarii: Joi 09 Iunie 2022, 22:29

Fostul antrenor de la CFR Cluj e acum director tehnic la Minaur Baia Mare. 

Gruparea din Maramureș a promovat în eșalonul secund după ce în confruntarea din baraj a trecut de CS Hunedoara, scor 5-3 la general. 
 
Minaur, antrenată de Ciprian Danciu, a trecut de trupa lui Florin Maxim, 1-2 în deplasare și 4-1 acasă. Vasile Miriuță, manager general la Minaur, a oferit declarația zilei. "Tati" a lăsat să se înțeleagă că au curs râuri de șampanie și vin la petrecerea de după promovare.
 
“În timpul meciului am rămas fără voce și bineînțeles după. Vinul a fost cam rece, foarte cald afară.

Niciodată nu mă bag peste antrenor, eu fac treaba mea, pe parte administrativă. În primul rând ne dorim să aducem câțiva jucători, vom vorbi și cu Danciu. Apoi ne dorim să ne menținem în divizia B, ăsta e obiectivul în primul an, după aia mai vedem. Trebuie puse niște lucruri la punct.

Din punct de vedere al infrastructurii se vor termina acum în toamnă 2 terenuri de antrenament chiar la ieșirea din oraș și suntem siguri că primăria va fi alături de noi. Sunt și oameni cu bani în Baia Mare care ne vor ajuta cu siguranță”, a declarat Vasile Miriuță, potrivit Sport Total FM.
 

MINAUR BAIA MARE – CS HUNEDOARA 4-1 (în tur: 1-2)

Minaur Baia Mare: Băilă – Jucan, Mih. Lazăr, Mondragon (Oiță 78′), Dav. Simion, Donca, Gneba, Ciocan (P. Petre 73′), Văsălie (Petran 67′), Raph. Stănescu (Chinde 73′), Cip. Stanciu (cpt.)
Rezerve: Breban – Ant. Lung, D. Matei, Potcoavă, Tand
Antrenor: Ciprian Danciu
 
CS Hunedoara: Lefter – Fl. Iacob, G. Garutti, Rodrigues Jairo (Ant. Vlad 65′), Trășcan (Laur. Buș 39′) – Hergheligiu (cpt.)(P. Simon 65′), Bradu, Bedea (Mogoș 39′), I. Neacșa – Andr. Roșu, Arnăutu
Rezerve: Deak – Rob. Cristian, Giura, Mitran, A. Dumitru
Antrenor: Florin Maxim
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!