„M-am simțit singur și vânat!” Mihai Iosif, moment de sinceritate după meciul cu Sepsi OSK 

mihai iosif Rapid Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 03 Octombrie 2021, 14:16
Data actualizarii: Duminica 03 Octombrie 2021, 14:28

Rapid a remizat cu Sepsi OSK, 2-2, în etapa a 11-a a Ligii 1.

Rapid a avut un început fulminant în meciul cu Sepsi OSK, din etapa a 11-a a Ligii 1, iar giuleștenii aveau deja 2-0 în primele 9 minute, după reușitele lui Goge și Alami. 

Însă dubla lui Luckassen și eliminarea lui Alami au făcut ca partida să se termine la egalitate, 2-2, iar Rapidul să ajungă la al șaselea joc consecutiv fără victorie în campionat. 

La finalul meciului, Mihai Iosif a susținut că elevii săi s-au crezut învingători încă din startul meciului, când au condus cu 2-0. De asemenea, tehnicianul a punctat că toată această perioadă, în care Rapid nu a reușit să câștige, l-a întărit. 

Iosif: „Eu am obiectiv salvarea de la retrogradare!”

„Am început foarte bine jocul. Am avut 2-0 după care ne-am crezut învingători. După 15 minute, am uitat că meciul are 90 de minute. Am jucat din nou în 10 oameni, asta deja... Și, din nou, echipa adversă a primit penalty. Nu știu dacă a fost penalty sau nu.

Rapidul din primele etape e tot acolo. Eșecurile noastre, cel putin pe mine, m-au făcut mai puternic! Sub nicio formă mai slab. Asta trebuie să ştie absolut toată lumea. 

Am avut momente când m-am simțit singur, m-am simțit trist, dar după aceea, am stat şi m-am gândit la câte am realizat, de unde am plecat eu împreună cu aceşti băieți minunați. Mi-am dat seama că eșecurile din ultimele meciuri ne-au făcut mai puternici, mai uniți. 

Vânat mă simt de când am preluat Rapidul şi eram pe locurile 11-13. N-am nicio problemă! V-am spus, sunt mai puternic ca niciodată. Nu sunt o persoană care caută alibiuri. De un an se fac valuri, de când am avut șanse la promovare. Nu mi-a spus nimeni că n-aş avea credit eu. Eu am obiectiv salvarea de la retrogradare, se știe foarte clar”, a declarat Mihai Iosif la finalul meciului. 

Clasamentul Ligii 1

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!