Zeljko Kopic a venit la Dinamo în decembrie 2023 și a reușit să o salveze pe gruparea bucureșteană de la retrogradare, în urma barajului câștigat cu Csikszereda.
Antrenorul croat a surprins apoi după ce Dinamo a prin play-off-ul în stagiunea trecută și a terminat pe locul șase.
Munca lui Zeljko Kopic la Dinamo, apreciată de fostul administrat special al „câinilor”
Răzvan Zăvăleanu a fost administratorul special al lui Dinamo în perioada în care formația din Ștefan ce Mare a fost în insolvență, iar în prezent se află la UTA.
Fostul oficial de la Dinamo îl apreciază pe Zeljko Kopic și își dorește să ca tehnicianul să stea cât mai mult pe banca „câinilor roșii”.
„Mi s-a părut că este o persoană foarte modestă, atentă la cei din jur. O persoană care nu trece nepăsătoare pe lângă ceilalți, iar exigența nu poate fi decât de bun augur într-un cadru care trebuie să fie caracterizat de disciplină pentru a te îndrepta către succes.
Eu cred că Zeljko Kopic a fost alegerea corectă într-un moment foarte important pentru club. Este de legendă faptul că, la momentul la care nu se știa în ce ligă vom fi, el își negocia în contract poziții importante din Superliga și cred că i-au fost și acceptate.
Nimeni nu se gândea la vremea respectivă că noi vom ajunge atât de sus. Cred că este o persoană serioasă, care are încredere în propriile capacități, foarte bine pregătită, cu care Dinamo va avea succes.
Eu sper să-l vedem pe acest antrenor în postura lui Sir Alex Ferguson, cu foarte mulți ani la Dinamo. Deși în fotbal nu este obișnuită această continuitate pe termen lung, cred că o astfel de prezență ar fi de bun augur pentru Dinamo”, a declarat Zăvăleanu la Radio Dinamo 1948.
Dinamo se află pe locul patru în Superliga după primele 15 etape, la șapte puncte de Rapid, care a urcat pe „scaunul” de lider.