VIDEO EXCLUSIV „El este Belodedici al meu!” Jucătorul care a impresionat în acest sezon din Liga 1: „Am vrut să rămână, chiar dacă alții au vrut să îl împrumute”

Ana-Maria Popescu
Data publicarii: Vineri 24 Septembrie 2021, 12:07
Data actualizarii: Vineri 24 Septembrie 2021, 12:16

FC Argeș are parte de un start de sezon bun.

Piteștenii sunt neînvinși de cinci meciuri consecutive, iar recent și-au asigurat prezența în optimile de finală ale Cupei României, după ce au reușit să o elimine pe FC Botoșani, la loviturile de departajare. 

Argeș are trei victorii consecutive cu cea din Cupă și se află pe locul 8 în clasament, cu 13 puncte obținute după primele 9 etape. Rămasă fără mulți dintre jucătorii importanți din sezonul trecut, FC Argeș s-a 'reinventat' și a adus multe nume noi, însă jucătorul care i-a impresionat cel mai mult pe conducătorii clubului este un fotbalist transferat în 2018. 

  • Grigore Turda

„El este Belodedici al meu!”

Jean Vlădoiu, președintele lui FC Argeș, s-a arătat încântat de Grigore Turda, fundașul central de 24 de ani al echipei. În acest sezon, jucătorul a înscris de două ori, o dată cu Sepsi, în victoria cu 2-0, și în ultima etapă, cu Clinceni, golul victoriei. 

Oficialul piteștenilor a dezvăluit că el este 'pariul' său și că a insistat pentru păstrarea jucătorului, în ciuda faptului că în iarna anului trecut, foștii conducători au vrut să îl împrumute. 

„Cristi Dumitru, de asemenea, Ișfan, sunt doi tineri jucători în care eu îmi pun mari speranțe și, bineînțeles, Belodedici al meu mai mic, Turda, care mă impresionează de la meci la meci, marchează. De aceea și când a venit aici mi-am dorit foarte mult să rămână în lot, chiar dacă alții au vrut să îl imprumute pe la Bacău, când am venit în luna decembrie. Mi-a plăcut foarte tare cum arată, îl vedeam pe Belo, cel puțin la fizice, e greu să îl egalezi. 

Are multe din el, pe lângă răutate, agresivitate, el încearcă foarte mult acum să se pună la punct cu pasa, aici mai suferă. E un copil pe care te poți baza, a jucat meci de meci și a făcut-o foarte bine. Când i s-a dat șansă, contra celor de la Craiova, el nu a mai ieșit din lot, datorită ambiției, determinării. 

Cred că Mirel îl are în vedere, mai trebuie să lucreze, chiar și Tofan e un jucător cu calități. Dar Turda mi se pare un fundaș central de perspectivă”, a spus Jean Vlădoiu la PRO X.  

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!