„Ai lucra cu Gigi Becali?” Răspunsul oferit de Răzvan Lucescu

Razvan Lucescu FCSB Gigi Becali Superliga Răzvan Lucescu
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 04 Februarie 2023, 16:23
Data actualizarii: Sambata 04 Februarie 2023, 16:22

Antrenorul român se află în acest moment la cârma grecilor de la PAOK Salonic.

Răzvan Lucescu nu a mai antrenat în România din toamna anului 2014, când a fost tehnicianul celor de la Petrolul Ploiești pentru 28 de meciuri, acumulând o medie de 1.39 puncte, conform statisticilor oferite de Transfermarkt.

„Ai lucra cu Gigi Becali?” Răspunsul oferit de Răzvan Lucescu

Întrebat dacă ar accepta să lucreze alături de Gigi Becali la FCSB, știind că latifundiarul din Pipera are un control destul de mare asupra echipei, Răzvan Lucescu a oferit un răspuns incert.

„Nu știu (n.r. dacă ar lucra la FCSB). Habar n-am. Eu nu-l cunosc (n.r.  despre Gigi Becali). Nu pot răspunde, pentru că nu-l cunosc. Mie îmi place să am în jurul meu o atmosferă bună. Respect femeia de la bucătărie, femeia de serviciu, magazioner, asistentul medical, doctorul.

Nu intru peste ceea ce au ei de făcut, nu le dau indicații. Pentru că nu este treaba mea. Nu este domeniul meu. Iar ei se simt bine. La fel și cu directorul sportiv, team managerul.

Acest lucru înseamnă că nu te respectă pe tine. Că nu-ți respectă meseria. Bănuiesc că nu știe mai bine decât mine ceea ce se întâmplă la echipă. Poate să mă ajute din alte puncte de vedere. Să-mi dea sfaturi din punctul de vedere al atmosferei, al psihologiei. Dar în niciun caz nu se poate implica în meseria mea.

Vreau să specific că am o relație extraordinară cu patronul (n.r. – de la PAOK, Ivan Savvidis). El mă consideră ca parte din familia lui. E foarte important să ajungi la o legătură de acest fel, sufletească”, a spus Răzvan Lucescu, potrivit Fanatik.

FCSB, în această stagiune

După 23 de etape, gruparea „roș-albastră” se află în acest moment pe locul patru în clasamentul Superligii, cu 41 de puncte din 69 posibile. În acest sens, FCSB a înregistrat 12 victorii, cinci rezultate de egalitate și șase înfrângeri.

În următoarea partidă, trupa dirijată de Mihai Pintilii se va întâlni cu CFR Cluj în Gruia, în meciul din etapa cu numărul 24, duminică, 5 februarie, de la ora 21:00. În ultima confruntare, ardelenii au câștigat cu 1-0 la București, pe Arena Națională.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!