VIDEO EXCLUSIV Valeriu Iftime i-a hotărât soarta lui Marius Croitoru, antrenorul lui FC Botoșani

SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 13 Aprilie 2022, 11:13
Data actualizarii: Miercuri 13 Aprilie 2022, 11:44

Valeriu Iftime a lămurit situația lui Marius Croitoru, antrenorul celor de la FC Botoșani.

Omul cu banii de la Botoșani s-a enervat când a auzit că antrenorul său, Marius Croitoru, a decis să nu primească presa și fanii la meciul amical cu rivala din zona Moldovei, Politehnica Iași, în prezent în Liga 2.

Iftime este optimist că va reuși să ”pună lucrurile la punct” în relația cu antrenorul care a pregătit FC Botoșani în ultimele trei sezoane. În direct la emisiunea Ora Exactă în Sport, Iftime a dezvăluit că antrenorul beneficiază în continuare de încrederea sa.

Valeriu Iftime, despre Marius Croitoru: ”Eu îl susțin și vreau să continue”

„Este ceva ce încă nu pot să descopăr, de unde vine tipul ăsta de lipsă de încredere. A fost și discuția mea cu Marius, la un moment dat, dar lucrurile s-au pus la punct. Eu îl susțin și vreau să continue la Botoșani. Dar în ultimele două meciuri am avut o demonstrație reală că suntem. Nu vreau să schimb antrenorul pentru a da o satisfacție, eu cred foarte mult în Croitoru.

Am vândut. Este interesul clubului, nu al meu. Mie îmi lipsește Ogenda, Marius zicea că nu lipsește atât de mult. Lipsește Racovițan, Malcom. Când merge prost toți lipsesc. Când erau la noi erau buni, dar nu țineau echipa în spate. Oricum, sper să ne revenim. Astăzi este o problemă la Botoșani, o recunosc. Suntem la pământ, sper să ieșim. 

Nu mă deranjează punctele sau locul, ci jocul. Am jucat cu Hagi, am luat 2-0, și am avut 2 bare. Acum nu am avut nicio ocazie. Se vede apatia echipei, se vede ceva în structura noastră. Dar nu mai contează, cred foarte mult în Marius și în Șeroni și Dawa care au greșit. I-a făcut băiatul ăla de la Sepsi clătite. Aștept lucruri mai bune”, a spus Valeriu Iftime, la emisiunea Ora Exactă în Sport.

Marius Croitoru a reușit s-o ducă la FC Botoșani în play-off în ultimele două sezoane. În acest sezon, moldovenii au ratat la limită prezența în primele șase, după ce au pierdut cu FC Argeș în ultima etapă, scor 2-1, spre dezamăgirea lui Valeriu Iftime.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!