Plecarea din țară însă l-a dat peste cap.
Fotbalul românesc are o listă lungă, formată din jucători care au dat-o în bară, imediat ce au părăsit Superliga noastră.
Din păcate, explicația e comună, în cele mai multe cazuri de acest gen: campionatul românesc are un nivel foarte scăzut, iar cine e vedetă aici, devine un fotbalist marginalizat în străinătate. Nu la cluburile din Occident, ci, mai nou, la echipe de duzină. Exemplul lui Adrian Șut e elocvent, în acest sens.
Adrian Șut, rezervă și în Grecia, cu Charalambous!
Când s-a rupt de FCSB, după cinci sezoane și jumătate în care și-a făcut datoria cu vârf și îndesat, mijlocașul defensiv de 27 de ani părea că a dat o mare lovitură. Pentru că, în ianuarie 2026, a semnat cu Al-Ain, printre cele mai puternice echipe din Orientul Mijlociu. Pe lângă faptul că a ajuns la un contract mare, Șut avea și perspective fotbalistice bune. Dovadă și faptul că, la capătul sezonului trecut, a cucerit titlul și Cupa Președintelui cu Al-Ain. Adică, principalele trofee din Emirate.
Din păcate, contribuția lui Șut, la aceste performanțe, a fost minimă. Deși a început la Al-Ain, ca titular, treptat, românul a devenit un „client“ al băncii de rezerve și ținta criticilor. Suporterii și analiștii l-au catalogat drept un fotbalist care nu iese cu nimic în evidență și care n-a putut aduce un plus de valoare în lotul antrenorului Vladimir Ivic.
Firește, pe fondul acestei situații, Al-Ain s-a debarasat de Șut și l-a împrumutat pentru un sezon, la Levadiakos, în Grecia, unde antrenează Elias Charalambous. Adică, cipriotul sub comanda căruia Șut a strălucit, la FCSB.
Problema e că nici la o formație mică, de subsolul clasamentului în Grecia, Șut nu-și găsește locul. Până în momentul de față, Levadiakos a disputat nouă partide, în toate competițiile. Bilanțul lui Șut? 227 de minute pe teren dintr-un total de 810 de minute! În ultimele două jocuri ale lui Levadiakos, mijlocașul român a primit... 4 minute.
Șut era în vizorul naționalei, acum un an
Problemele cu care Adrian Șut s-a confruntat, în acest an, la nivel de club s-au resfrânt și asupra carierei sale, în naționala României. El are opt selecții în prima reprezentativă și, nu mai departe de octombrie anul trecut, era în lotul convocat de regretatul Mircea Lucescu pentru partida cu Austria (1-0) de acasă, în preliminariile CM 2026.
Între timp însă, după marginalizarea sa, atât la Al-Ain, cât și la Levadiakos, Șut a ieșit din circuitul naționalei.