Tănase, blocat la FCSB?! Iordănescu nu mai vrea să audă de plecări: „Nu sunt pregătit să mai pierd jucători!” 

florin tanase edward iordanescu FCSB Liga 1 Superliga Tănase, blocat la FCSB?! Iordănescu nu mai vrea să audă de plecări: „Nu sunt pregătit să mai pierd jucători!”
Ana-Maria Popescu
Data publicarii: Sambata 28 August 2021, 13:50
Data actualizarii: Sambata 28 August 2021, 13:52

FCSB se pregătește de meciul din deplasare cu campioana României, CFR Cluj. 

Roș-albaștrii sunt la nouă puncte distanță de liderul CFR Cluj în clasament, ardelenii având 6 victorii din 6. Iordănescu își va întâlni fosta echipă chiar la al doilea meci de când a preluat banca tehnică a FCSB-ului, iar la conferința de presă a vorbit despre transferurile de care mai are nevoie la echipă. 

„Keșeru e anunțat, oficial probabil nu s-au semnat actele încă, aștept și eu confirmarea. Am vorbit și cu Claudiu aseară, îmi doresc să se rezolve. Avem nevoie de întăriri, nu vreau mulți jucători, 2-3, dar sunt poziții descoperite. În zona lui Florinel, Moruțan, la flancuri, wingeri, nu avem soluții, e nevoie de soluții acolo. 

  • Tănase, blocat la FCSB?! Iordănescu nu mai vrea să audă de plecări: „Nu sunt pregătit să mai pierd jucători!”

Aveam nevoie de un atacant, un winger și probabil un mijlocaș de creație. 

Sunt mulțumit de soluțiile pe care le am în momentul acesta în compartamentul defensiv, dar nu sunt mulțumit de exprimarea de acolo, e de lucru acolo, sunt sigur că putem crește nivelul exprimării”, a spus Iordănescu la conferința de presă.  

„Îmi cer scuze pentru Dinu!” 
 

Întrebat despre declarațiile făcute de Valentin Crețu de la finalul meciului cu Sepsi, când a lansat un atac la adresa fostului antrenor, Dinu Todoran, Iordănescu a ținut să își ceară scuze în numele jucătorului pentru reacția avută. 

„În numele lui Vali Crețu, îmi cer scuze pentru Dinu, cred că a fost o declarație făcută la nervi, frustrarea rezultatului. Jucătorii trebuie să se concentreze pe ce au de făcut, am avut o discuție cu jucătorii, îmi cer scuze în numele lui. Sunt sigur că toți antrenorii care au fost înainte și-au dat interesul, sunt antrenori tineri”, a spus antrenorul. 

Totodată, Iordănescu a vorbit și despre situația pe care a găsit-o la echipă, punctând că și în momentul în care a preluat-o pe CFR Cluj, în sezonul trecut, se afla în fața unei situații dificile: „Dacă nu era dificilă situația, probabil nu mai eram aici. Am moștenit o situație nu dificilă, foarte dificilă, dar dacă ne uităm pe istoricul meu, am mai moștenit astfel de situații, inclusiv cu CFR Cluj, în sezonul trecut”. 

„Nu mai sunt pregătit să pierd jucători!” 
 

Edward Iordănescu a comentat și despre posibila plecare a lui Florin Tănase, despre care a fost întrebat, iar răspunsul său a fost unul clar, anume că nu își dorește să mai piardă vreun jucător de la echipă, mai ales după accidentarea lui Florinel Coman. 

„Nu mai sunt pregătit să mai pierd jucători, deja vorbim de reconstrucție, în ultimele șase luni au plecat Man, Moruțan, s-a accidentat Coman, orice plecare înseamnă că trebuie să îi pui în loc, să pregătești.

O să vedeți că ne vom bate pentru titlu, experiența mă face să fiu liniștit și să mă focusez pe ce am de făcut”, a spus tehnicianul.   

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!