Dinamo București - Universitatea Craiova, derby-ul etapei a 26-a din Superliga României, este programat să se desfășoare mâine, de la ora 20:00. Confruntarea va fi transmisă LIVE TEXT de Sport.ro.
Zeljko Kopic, încrezător înaintea duelului cu Universitatea Craiova
Antrenorul croat al „câinilor” a evitat să vorbească despre lupta pentru titlu, deși Dinamo este în cărți pentru un trofeu istoric așteptat din 2007. Kopic a preferat să discute doar despre partida contra Craiovei.
„Un meci bun, cu un adversar foarte bun (n.r. Universitatea Craiova). Se află într-o formă foarte bună. Sunt pe primul loc. Echipa este pregătită și abia așteptăm meciul. Știm că ne așteaptă un meci foarte greu, dar avem încredere. O să luptăm mâine pentru alte 3 puncte.
Subiectul evitat de Kopic
Echipa va înscrie mâine. Pentru mine e important stilul de joc. Să joace cu determinare și să arate cine este Dinamo.
Nu vorbesc despre titlu acum, vorbesc doar despre următorul meci. Ne gândim doar la meciul cu Craiova. Sunt multe meciuri până la final, punctele se vor înjumătăți”, a declarat Zeljko Kopic, la conferința de presă premergătoare derby-ului.
Universitatea Craiova este liderul la zi al Superligii cu 49 de puncte, urmată de Rapid (49, cu golaveraj inferior și un meci în plus) și Dinamo (48).