Universitatea Craiova a câștigat titlul în Superliga cu o etapă înainte de finalul play-off-ului.
Oltenii a zdrobit-o pe ”U” Cluj cu 5-0 pe stadionul „Ion Oblemenco” și au pus capăt unei secete de 35 de ani.
Sorin Cârțu s-a comparat cu Franz Beckenbauer după ce Universitatea Craiova a câștigat titlul.
Universitatea Craiova a câștigat titlul în Superliga cu o etapă înainte de finalul play-off-ului.
Oltenii a zdrobit-o pe ”U” Cluj cu 5-0 pe stadionul „Ion Oblemenco” și au pus capăt unei secete de 35 de ani.
Președintele onorific al oltenilor a vorbit despre titlul câștigat de Universitatea Craiova și despre șansa pe care a avut-o.
Sorin Cârțu a subliniat că doar marele Franz Beckenbauer a mai luat eventul ca jucător, antrenor și președinte.
„Mă simt onorat, poate într-un fel merit. Am pus foarte mult suflet şi în meseriile pe care le-am avut: ca jucător, ca antrenor. Mi-am sacrificat sănătatea, familia în multe momente. Poate au fost alţii mai îndreptăţiţi şi uite că mi s-a ivit mie această situaţie.
Unde eram singurul antrenor care am luat campionatul după 90, acum suntem doi, că a venit şi reuşita lui Coelho. Eu ştiu că doar Beckenbauer a făcut asta, să ia eventul ca jucător, antrenor și președinte de club”, a declarat Cârțu, potrivit fanatik.
Eventul îi permite Universității Craiova să evolueze în preliminariile Champions League, o competiție care poate crește exponențial veniturile clubului. O eventuală calificare în grupa principală a Ligii Campionilor ar asigura aproximativ 20 de milioane de euro, sumă la care se vor adăuga și încasările din vânzarea biletelor.
Ca un obiectiv secundar asigurat de acest parcurs, depășirea turului 2 preliminar din Champions League garantează cel puțin prezența echipei în grupa principală din Conference League. Clubul mizează pe un parcurs lung în Europa, după ce în acest sezon competițional a evoluat în faza grupelor, ratând primăvara europeană în urma meciului pierdut pe final contra grecilor de la AEK.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News