La flash-interviuri, după FCSB - Oțelul 4-0, Mihai Popescu a subliniat că singurul mod pentru ca Mirel Rădoi să nu părăsească echipa din vară este ca roș-albaștrii să evolueze mereu ca în prima repriză a meciului contra gălățenilor. 

Mihai Popescu: „Va trebui să-l convingem pe domnul Rădoi”

„Încercăm să terminăm primii în acest play-out. Începem să ne dăm seama, să realizăm unde suntem și cât de grele sunt meciurile de aici și încercăm să le câștigăm pentru a termina primii.

Un baraj este întotdeauna greu. Că e la retrogradare, că e de mers în Conference sau, eu știu, un meci pe eliminate, să zic așa, va fi întotdeauna o presiune în plus și sunt șanse 50-50. Dar sperăm să ne aducem aportul, în primul rând să ajungem acolo, după care să câștigăm acel baraj și să mergem mai departe.

Va trebui să-l convingem pe domnul Rădoi, cum am făcut-o în prima repriză. Cu o astfel de evoluție, cu astfel de meciuri, cred că este singurul lucru prin care îl putem convinge să rămână. Să arătăm așa bine ca în prima repriză și după o să-i dăm de gândit”, a declarat Mihai Popescu.

Popescu o poate părăsi pe FCSB

Mihai Popescu poate pleca de la FCSB la vară. Contractul fundașului central cu formația roș-albastră expiră pe 30.06.2026, peste două luni și jumătate, iar conducerea clubului nu i-a înaintat nicio ofertă de prelungire. 

Ieri seară, Mihai Popescu a marcat primul său gol la FCSB în victoria zdrobitoare cu Oțelul Galați (4-0). Popescu a dus scorul la 2-0, după ce a driblat în careul advers și a șutat în forță ca un veritabil atacant.

Stoperul s-a refăcut mai repede decât era prevăzut, după accidentarea pe care a suferit-o anul trecut, pe 12 octombrie, la România - Austria 1-0.  

Înainte de momentul ghinionist, Mihai Popescu începuse să se impună în selecționata regretatului Mircea Lucescu. Evoluțiile sale de la FCSB i-au adus șapte apariții în tricolor, înscriind și un gol. 

Noua poziție a lui Gigi Becali față de Popescu

Gigi Becali anunțase după accidentare că Popescu nu va mai continua la FCSB. După golul de ieri, patronul campioanei en-titre și-a schimbat poziția în privința fundașului său; a spus că decizia finală îi va aparține antrenorului Mirel Rădoi.

(n.r.- despre Mihai Popescu) Totul depinde de Mirel Rădoi. La toți jucătorii depinde de Mirel. Doar la Chiricheş depinde de mine. Unde eu ştiu că e 100% nu-mi mai trebuie specialişti” - au fost cuvintele lui Becali, la Prima Sport

  • 61 de meciuri, un gol și două pase decisive a adunat Mihai Popescu la FCSB, alături de care a câștigat în 2025 campionatul și Supercupa României. 
  • 800.000 de euro este cota sa de piață, conform Transfermarkt.