Ruptură definitivă între Alibec și CFR Cluj! Atacantul, gata să plece din Gruia după ultimul scandal cu Petrescu 

Denis Alibec CFR Cluj Dan Petrescu Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 01 Decembrie 2021, 17:09
Data actualizarii: Miercuri 01 Decembrie 2021, 17:10

Denis Alibec (30 ani) a fost în centrul ultimelor discuții de la CFR Cluj.

Atacantul adus în Gruia pentru a rupe plasele adversarilor nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor. Mai mult, Alibec a înscris doar două goluri până acum, iar recent a intrat într-un mare conflict cu Dan Petrescu, care a dus la excluderea sa din lot. 

Totul a pornit de la meciul cu Clinceni din ultima etapă, câștigat cu 2-0, când Alibec a părăsit banca de rezerve, pe care antrenorul decisese să îl lase, și nu a mai revenit până la finalul meciului. Gestul său a fost considerat ca fiind drept sfidător, în ciuda faptului că atacantul a motivat că a mers la toaletă. 

Dan Petrescu a decis să îl scoată din lot, iar acum au apărut noi detalii legate de discuțiile de la club. Conform digisport.ro, chiar înainte de meciul cu Clinceni, Dan Petrescu și președintele Cristi Balaj l-au băgat în ședință pe Denis Alibec, iar acolo s-ar fi discutat situația atacantului. 

Denis Alibec, exclus din lot 

În urma discuțiilor, cei trei au căzut de acord că atacantul urma să mai primească șanse, după ce Dan Petrescu renunțase să îi mai acorde la fel de multe minute de joc. Ulterior, s-a petrecut episodul din meciul cu Clinceni, iar decizia lui Alibec de a părăsi banca de rezerve i-a fost fatală. 

Antrenorul nu este dispus să îl mai reprimească în lot, iar decizia antrenorului este ca el să se antreneze separat pentru restul partidelor rămase din acest an, urmând ca cele două părți să se separe. Denis Alibec este împrumutat de la Kayserispor până în iunie 2022. 

Atacantul a fost adus la insistențele președintelui Marian Copilu, iar motivul invocat atunci a fost relația bună pe care o avea cu Marius Șumudică. 

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!