FCSB s-a impus vineri seara, pe teren propriu, grație reușitelor semnate de Florin Tănase, Octavian Popescu și Darius Olaru, consolidându-și poziția de lider în play-out-ul Superligii. Aflat pe bancă după despărțirea clubului de Mirel Rădoi, Lucian Filip și-a lăudat elevii pentru modul în care au abordat confruntarea, subliniind capacitatea acestora de a pune în practică tactica exersată.
„În primul rând ne așteptam la o partidă grea. Petrolul venea după rezultate pozitive. Odată cu venirea lui Topal au avut o creștere în joc. Vreau să felicit jucătorii pentru ritmul pe care l-au avut, pentru cum s-au adaptat la sisteme. E numai meritul lor. Am pregătit-o ca niște antrenori cu licență, bineînțeles, cred că ne-am făcut destul de bine treaba și o vom face cât timp suntem aici”, a transmis Filip.
Așteptări ridicate de la Octavian Popescu și principiul concurenței
Tehnicianul a evidențiat importanța lui Octavian Popescu, marcatorul golului de 2-0, punctând schimbarea de atitudine a mijlocașului.
„Tavi Popescu e un jucător în creștere de formă, e un jucător care are nevoie de susținere morală în primul rând, are calitate și valoare foarte mare, cred că i-a venit și lui rândul să dea mai mult pentru echipă. În ultima perioadă a arătat maturitate, s-a prezentat foarte bine la antrenamente, acolo e punctul de plecare al unui fotbalist. Primești meritele când pui fotbalul pe primul loc”, a explicat antrenorul.
Concurența va dicta alegerile pentru primul „11” în etapele următoare, susține Lucian Filip, făcând referire la situația lui Risto Radunovic: „Risto chiar dacă nu jucase foarte mult rămâne un jucător foarte important pentru noi. Vom evolua cu cei mai buni jucători, cine se va pregăti cel mai bine la antrenamente, va juca etapa viitoare. Gândul ne duce spre cea mai bună formă”.


















