FCSB s-a calificat dramatic în finala barajului după ce a trecut de FC Botoșani, scor 4-3, după prelungiri. Meciul a reprezentat debutul lui Marius Baciu ca antrenor la FCSB, iar tehnicianul a vorbit la finalul jocului și despre improvizația din atac.
Juri Cisotti, număr 9 la FCSB. Marius Baciu: "Am gândit să joace vârf fals și a fost de bun augur"
Fără Daniel Bîrligea, în continuare accidentat, FCSB a început cu Alexandru Stoian titular în centrul atacului. Tânărul atacant nu a convins și a fost înlocuit la pauză cu Mihai Toma.
În repriza secundă, pe postul de număr 9 a evoluat Juri Cisotti. Marius Baciu s-a arătat foarte mulțumit de randamentul italianului pe noua poziție, astfel că situația s-ar putea repeta și la partida cu Dinamo.
"În a doua repriză, am avut niște momente foarte bune cu Cisotti. Noi l-am pregătit zilele trecute pentru atacant, vârf fals. Era o variantă să începem cu el. Ne-am gândit că Cisotti poate să facă ambele faze. Aveam o problemă pentru că Olaru avea o problemă la aductori. Am gândit ca Cisotti să joace vârf fals și cred că a fost de bun augur.
Mie mi-a plăcut și cum a înțeles Tomiță (n.r - Mihai Toma). A avut curaj în atac. Păcat că n-a marcat pentru că a avut câteva situații bune, dar s-a achitat foarte bine de sarcinile defensive și l-a ajutat foarte mult pe Crețu. A avut o reacție foarte bună și când nu avea mingea, cerând în spațiile libere", a spus Marius Baciu, la conferința de presă.
- Cum ar putea arăta FCSB la meciul cu Dinamo: Târnovanu - Crețu, Dawa, M. Popescu, Radunovic - J. Paulo, Tănase - Oct. Popescu, Olaru, Toma - Cisotti




































