Mihai Stoica a anunțat că Florin Cernat va fi noul director sportiv al campioanei. Potrivit spuselor președintelui CA al campioanei, mutarea s-ar concretiza după meciul dintre Corvinul Hunedoara și FC Voluntari, programat sâmbătă în Liga 2.
Florin Cernat: „Deocamdată sunt la Voluntari”
Florin Cernat este în prezent oficial la FC Voluntari, club la care și-a încheiat cariera de jucător în 2018.
În exclusivitate pentru Sport.ro, fostul mijlocaș a avut o primă reacție scurtă, în care a explicat că, până la oficializare, rămâne concentrat pe actualul club.
„Deocamdată eu sunt încă aici, la FC Voluntari. Ne pregătim de meci, avem un meci foarte important mâine și nu vreau să vorbesc înainte”, a spus Cernat în exclusivitate pentru Sport.ro.
Dacă totul se va confirma, Florin Cernat va deveni primul director sportiv al FCSB-ului după o pauză de aproape șase ani. Ultimul care a ocupat această funcție a fost Narcis Răducan, în 2019, într-un mandat foarte scurt.
Florin Cernat, din 2018 la Voluntari
Cernat este din 2018 director sportiv la FC Voluntari, echipă alături de care a petrecut șase sezoane în Superliga. Fostul mijlocaș a rămas alături de ilfoveni și după retrogradarea în Liga 2, anul trecut.
Crescut la Oțelul Galați și plecat în fotbalul mare de la Dinamo, Cernat este finul lui Mihai Stoica. Fostul internațional și-a petrecut cea mai mare parte a carierei în Ucraina, la Dinamo Kiev, echipă în tricoul căreia a jucat în Champions League și a înscris contra Stelei în sezonul 2005/2006.
"Poate o să ziceți că sunt nebun, dar stadionul Stelei (n.r - Ghencea) a fost singurul stadion unde aveam emoții. Ghencea avea ceva și întotdeauna intram cu emoții", spunea Florin Cernat, într-un interviu pentru PRO TV după retragerea din fotbal.
Ce va face Florin Cernat la FCSB: "Ca director sportiv nu prea stai pe acasă. Trebuie să vezi tot timpul meciuri"
În urmă cu câteva zile, Mihai Stoica a refuzat să pomenească numele lui Florin Cernat, însă Gigi Becali l-a dat de gol ulterior. Președintele Consiliului de Administrație a explicat ce atribuții ar trebui să aibă noul director sportiv.
"Ionuț Luțu este director sportiv acum la noi. Nu iei licență dacă n-ai director sportiv, dar vrem să aducem un director sportiv care să fie implicat și să își respecte caietul de sarcini. Deocamdată, nu avem certitudinea că primul nume de pe listă poate să vină. O să vedem
Oamenii nu vor să lucreze. Eu am încercat cu Vlad Chiricheș, n-a vrut. Am încercat cu Dică. Chipciu joacă, dar pe Chipciu l-aș fi vrut. El vrea să antreneze. I-aș fi ținut lui Chipciu locul dacă era dispus, dar nu e dispus. Pe Chipciu îl înțeleg: are patru copii, iar director sportiv înseamnă să nu prea stai pe acasă. Trebuie să vezi tot timpul meciuri", a spus Mihai Stoica, la Prima Sport.