Partida de pe Cluj Arena a început în forță. Lorenzo Biliboc a deschis scorul pentru oaspeți încă din primul minut, însă replica gazdelor a venit rapid, prin Jovo Lukic, care a egalat în minutul 4. Tabela a rămas înghețată până în ultimul minut de joc, când francezul Oucasse Mendy a trimis mingea în poartă și a stabilit rezultatul final.

Eroul serii, Oucasse Mendy, a vorbit la finalul meciului despre importanța succesului în fața rivalei locale și despre lupta la titlu.

”Aveam un meci foarte important. Ne-a ajutat foarte mult și publicul nostru deosebit. Nu am făcut un meci rău nici ofensiv nici defensiv. Am reușit acest gol în final, cam aceasta a fost povestea acestui meci. Întotdeauna e un meci mai complicat. Ne-am apropiat de primul loc, pare incredibil. O să o luăm meci cu meci și o să facem tot ce e posibil”, a zis Mendy la finalul confruntării.

Mesaj pentru fani după saltul din clasament

Oucasse Mendy a ținut să sublinieze rolul suporterilor, pe care îi consideră esențiali în parcursul echipei către vârful clasamentului.

„Vreau să le mulțumesc fanilor că ne-au încurajat de la început la final. Sper să fie prezenți tot timpul așa”, a mai spus francezul.