EXCLUSIV Ofertă pentru Marius Măldărășanu: "Așteptăm un răspuns din partea lui!"

Marius Maldarasanu FC Hermannstadt FC U Craiova Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 06 Mai 2023, 16:08
Data actualizarii: Sambata 06 Mai 2023, 16:08

Marius Măldărășanu (48 de ani), antrenorul lui FC Hermannstadt, se află în vizorul lui FC U Craiova, iar oficialii sibienilor așteaptă un răspuns din partea tehnicianului.

Măldărășanu a preluat-o pe Hermannstadt în 2021. A promovat echipa în Liga 1 încă din primul sezon, iar în această stagiune este foarte aproape de îndeplinirea obiectivului - salvarea de la retrogradare.

Dani Coman: "I-am făcut ofertă lui Măldărășanu, așteptăm răspunsul"

Cu contractul scadent la finalul acestui sezon, Măldărășanu este dorit de Adrian Mititelu la FC U Craiova, însă FC Hermannstadt nu renunță și i-a făcut antrenorului o ofertă de prelungire a înțelegerii. Dani Coman, președintele sibienilor, spune că tehnicianul are oferta pe masă și trebuie să ofere un răspuns.

"Mă interesează doar rezultatul din meciul cu Craiova în momentul de față, după înfrângerea suferită la Arad. După meci, vom discuta și aspecte legate de prelungirea lui Măldă, dar nu intrăm în licitație cu nimeni. 

Nu cred că au apărut informațiile în presă date de domnul Mititelu. Domnul Mititelu, dacă vrea să ia pe cineva, discută și îl ia, nu cred că trebuie să apară prin presă, cred că practicile astea au apus de mult. Hermannstadt i-a făcut o ofertă scrisă lui Marius Măldărășanu, așteptăm un răspuns din partea lui", a spus Dani Coman, pentru Sport.ro.

FC Hermannstadt va înfrunta luni, de la ora 16:30, chiar FC U Craiova. Sibienii sunt pe locul 11, cu 27 de puncte, la cinci lungimi peste prima poziție care duce la barajul pentru evitarea retrogradării.

FC U Craiova este antrenată în prezent de Nicolo Napoli. Italianul își încheie contractul la finalul acestui sezon.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!