O nouă plecare de la FCSB! "Noul Aguero", trimis împrumut in Liga 1

cristi dumitru arges FC Arges FCSB Liga 1 Superliga O nouă plecare de la FCSB! "Noul Lacatuș", trimis împrumut in Liga 1
Alecu Mihai
Data publicarii: Miercuri 04 August 2021, 18:36
Data actualizarii: Miercuri 04 August 2021, 18:46

Vicecampioana încă nu și-a definitivat lotul pentru sezonul următor.

Alintat de fani cu porecla de noul Lăcătuș, Cristi Dumitru nu rămâne la FCSB nici pentru sezonul actual și se întoarce la FC Argeș, acolo unde a reușit să aibă evoluții foarte bune în campionatul precedent, fiind chiar unul dintre cei mai buni tineri jucători ca și realizări ai Ligii 1.

Mijlocașul de bandă a stâns 24 de apariții pentru piteșteni, unde a înscris de 3 ori și a oferit o pasă decisivă, dar chiar dacă cifrele nu o arată, influența sa din jocul echipei a fost fantastică, mai ales datorită faptului că este un fotbalist foarte bun în duelurile unu contra unu și reușea să creeze superioritate prin dribling.

  • O nouă plecare de la FCSB! Noul Lacatuș , trimis împrumut in Liga 1

"Bine ai venit, Cristi Dumitru!"

 

"FC Argeş şi FCSB au ajuns la un nou acord pentru împrumutul jucătorului Cristian Dumitru. Mijlocașul în vârstă de 19 ani va juca la Pitești până la finalul acestui sezon competiţional, după ce acesta a mai îmbrăcat tricoul echipei noastre și în precedenta ediție de campionat. Dumitru a ajuns pentru prima dată la gruparea din Trivale în luna ianuarie a acestui an, iar prin evoluțiile sale a devenit om de bază la FC Argeş.

În sezonul trecut, fotbalistul originar din Buzău a fost folosit în 23 de meciuri şi a marcat 3 goluri. Cristi este şi în acest an un jucător eligibil pentru regula U21, putând fi o soluţie viabilă atât în linia mediană, cât şi în compartimentul ofensiv.

Mijlocaşul cu veleităţi de atacant a bifat în acest început de sezon două partide pentru FCSB. În meciul de campionat cu Universitatea Craiova, Dumitru a intrat în teren în minutul 67, în timp ce în disputa din UEFA Conference League, cu Șahtior Karagandy, antrenorul Dinu Todoran l-a aruncat în luptă în minutul 87. Conform Transfermarkt.com, cota de piaţă a lui Cristi Dumitru este de 400.000 euro", se arată în comunicatul clubului piteștean.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!