La finalul meciului, antrenorul Mihai Teja a explicat cum a reușit să obțină prima victorie a sezonului și a ținut să evidențieze un jucător care a fost esențial în planul său tactic: Moses Abbey.

Mihai Teja: "Îi felicit pe băieți, am făcut istorie"

Chiar dacă FCSB a deschis scorul prin penalty-ul transformat de Florin Tănase (34'), echipa lui Mihai Teja a avut o revenire spectaculoasă după pauză. Tehnicianul a dezvăluit ce le-a transmis jucătorilor săi în vestiar și care a fost strategia pentru a dejuca planurile campioanei.

"La pauză le-am spus că nu mai avem nimic de pierdut. Am crezut tot timpul la fiecare meci. Îi felicit pe băieți, au arătat caracter. Tactic am stat bine", a spus Teja la interviul de la finalul partidei.

Antrenorul a explicat că miza pe viteza de pe contraatac, un plan în care un jucător a ieșit în evidență. "Știam că vor încerca să ne deschidă. Am abordat în așa fel încât să-i prindem pe contraatac. Am pus jucători de viteză. Aici l-aș remarca pe Abbey. Sunt trei puncte, am spart gheața. Am făcut istorie", a adăugat acesta.

Victoria a venit grație golurilor marcate de Desley Ubbink (48') și Dragoș Huiban (55'), cel din urmă dintr-o lovitură de la 11 metri acordată după un henț comis în careu de Baba Alhassan.

Pentru Metaloglobus, aceasta este prima victorie a sezonului în Superliga și vine într-un moment crucial, aducând un moral excelent echipei de pe ultimul loc. În schimb, FCSB se afundă în criză, ajungând pe locul 12, la 15 puncte distanță de lider.