Președintele celor de la Dinamo a explicat de ce întârzie transferurile la echipa sa și a transmis că oficialii clubului fac toate eforturile pentru ca mutările să fie efectuate cât mai curând.

De asemenea, Nicolescu este convins că sistemul implementat de Nuno Campos la echipă ”începe să funcționeze” și se așteaptă la rezultate în cel mai scurt timp.

Andrei Nicolescu, despre transferurile de la Dinamo

„Atât eu, cât și Cosmin Mihălescu sau Mister avem un mesaj comun: nu discutăm despre transferuri în exterior, ci doar în interior. Știm foarte bine ce ne mai dorim. Mister are idei precise în ceea ce privește calitatea, pozițiile și jucătorii pe care și-i dorește pentru ca lucrurile să meargă mai bine.

Sistemul începe să funcționeze. Cât de curând, sunt convins că vom avea rezultatele pe care ni le dorim. Este o chestiune de a ne asuma un sistem nou și de a crede cu toată tăria în el. Se vede în multe momente ale jocului nostru că avem un sistem bun, care poate produce performanță. Sunt unele momente în care jucătorii poate nu cred atât de mult în el, dar, ușor-ușor, vor căpăta încredere în acest sistem.

Despre transferuri, am același mesaj ca Mister. Suntem în căutări, știm exact ce ne dorim și facem toate eforturile pentru a întări lotul cât mai repede posibil”, a spus Nicolescu.

Dinamo, în această perioadă de transferuri

Antrenor - Nuno Campos (nou)

Veniri - Răzvan Radu (Metalul Buzău / 60.000 euro), Ianis Doană (CSM Reșița / 25.000 euro), Dario Benavides (La Louviere / gratis), Yacine Bourhane (Aris Limassol / gratis), Oliver Hintsa (Sogndal / gratis), Martin Pascual (CD Mirandes / gratis), Adriano Manole (CFC Argeș / gratis), Ștefan Opriș (FCU Cluj / gratis), Tudor Alistar (CSM Ceahlăul / gratis), Alaa Bellaarouch (Sporting Braga / împrumutat)

Reveniri după împrumuturi - David Irimia (Metaloglobus), Alexandru Irimia (Metaloglobus), Costin Amzăr (Al Nasr SC), Valentin Dumitrache (Metalul Buzău), Codruț Sandu (Corvinul), Ianys Neculai (CS Dinamo), Peter Maapia (Gloria Bistrița), Sanusi Hussaini (Minaur Baia Mare), Matei Marin (Olimpia Satu Mare), Răzvan Pașcalău (CS Dinamo), Ahmed Bala (Înainte Modelu), Andrei Ionică (LPSHD Clinceni), Raul Rotund (ASA Tg. Mureș), Luca Bărbulescu (Corvinul), Casian Soare (CS Dinamo), Vadym Kyrychenko (CS Dinamo)

Plecări - Valentin Țicu (FCV Farul / gratis), Eddy Gnahore (FCSB / gratis), Matei Marin (ASA Tg. Mureș / gratis), Kennedy Boateng (Al Fateh / gratis), Georgi Milanov (Botev Plovdiv / gratis), Antonio Bordușanu (CSM Slatina / gratis), Valentin Dumitrache (Chindia / gratis), Jordan Ikoko, Luca Bărbulescu, Costin Amzăr (contracte reziliate), Codruț Sandu (Corvinul / împrumutat), Adriano Manole (Ștefăneștii de Jos / împrumutat), Ianis Doană (Știința Poli Timișoara / împrumutat)