Nemulțumit de mai mulți jucători din lotul actual, Gigi Becali l-a trimis pe Mihai Stoica în Portugalia pentru a urmări câțiva jucători care ar putea face pasul la FCSB încă din această iarnă.
Legiune portugheză la FCSB: "Vreau să iau 5-6"
Printre meciurile urmărite de președintele Consiliului de Administrație de la FCSB s-a numărat partida Braga - Casa Pia 4-0, iar Gigi Becali anunță că Mihai Stoica a ochit deja un fundaș care ar urma să fie ofertat de campioana României.
Becali nu se limitează la un singur jucător și anunță că vizează cel puțin 5 achiziții în iarnă.
"MM a găsit un singur jucător. Dar eu vreau doi fundași centrali, doi mijlocași, un fundaș stânga, poate și un atacant. Vreau să iau 5-6 fotbaliști. Vreau să se știe că se poate sta și în tribună ca să se învețe minte.
Da, căutăm jucători portughezi. Portughezii sunt fotbaliști talentați, au în ADN-ul lor tehnica asta de fotbalist. MM a ochit un fundaș până acum", a spus Gigi Becali, la Fanatik.
Cei 6 jucători care ar putea pleca de la FCSB
Având în vedere posturile anunțate de Gigi Becali și criticile îndreptate spre jucători în ultima perioadă, cei care ar putea pleca de la FCSB în viitorul apropiat sunt:
- Mihai Popescu (32 de ani, fundaș central) - s-a accidentat grav la genunchi în timpul ultimei acțiuni a naționalei. Gigi Becali a anunțat deja că nu îi va prelungi contractul scadent în vară
- Vlad Chiricheș (35 de ani, fundaș central / închizător) - criticat constant în acest sezon de patron, care a transmis în mai multe rânduri că vrea să se despartă de veteran.
- David Kiki (31 de ani, fundaș stânga) - un alt jucător de care Becali a anunțat că vrea să se despartă, mai ales că Benin a ratat calificarea la CM 2026, iar FCSB nu va mai avea vreun beneficiu financiar dacă îl ține pe jucător sub contract până vara viitoare.
- Malcom Edjouma (29 de ani, mijlocaș central) - contractul îi expiră în iarnă, iar Becali a anunțat că înțelegerea sa nu va fi prelungită.
- Baba Alhassan (25 de ani, închizător) - un alt jucător criticat des de Becali. "Nu e ce trebuie", spunea recent omul de afaceri.
- Denis Alibec (34 de ani, atacant) - niciun gol de la revenirea la FCSB, adesea nemulțumit de statutul de la echipă și criticat de Becali în spațiul public.